Rețetă pentru pâine de casă fără drojdie, ideală în timpul crizei COVID-19

.

Din cauza crizei COVID-19, cauzată de epidemia cu noul coronavirus, în România, drojdia a ajuns rara avis. Dacă făină se mai găsește cu greu, drojdia, ingredient principal pentru rețetele de pâine, dispare cu desăvârșire de pe rafturile supermarketurilor. Din fericire, există și o rețetă ușoară pentru pâine de casă și fără drojdie, ideală în această perioadă.


„Pâinea de la supermarket se poate întări în
câteva zile, astfel că cel mai comod pentru noi este ca, în perioada de izolare
la domiciliu, să preparăm acasă acest aliment. Este simplu, nu necesită multe
ingrediente și, mult, poate reprezenta un episod de joacă foarte interesant
alături de copiii noștri.

Ca ingrediente, avem nevoie de:

• 200 g făină

• 3 g praf de copt

• 130 g iaurt natural

• 2 linguri ulei de măsline

• 1 linguriță mică sare (2 g)

• 1 lingură mix de semințe (susan, floarea
soarelui, dovleac, in)


• 2 lingurițe ierburi aromatice

• 1 linguriță mică (2 g)

• 1 ou mic

Cernem făina într-un bol, adăugăm praful de
copt și sarea, apoi iaurtul, uleiul de măsline. Amestecăm până se obține o cocă.
Adăugăm semințe și ierburi aromatice, după gust. Frământăm câteva minute,
modelăm pâinicile, adăugăm semințe deasupra. Le punem în cuptorul preîncălzit
și le lăsăm aproximativ 30 de minute la 180 de grade. Cu cinci minute înainte
de a fi gata, le ungem cu ou.

Sunt foarte delicioase. Mi-au plăcut atât de
mult, încât am mai făcut o rundă după aceea’, a scris Ela Crăciun pe pagina ei
de socializare.