Rețetă de pachețele de vinete. Vinetele nu lipsesc de pe mesele gospodinelor în această perioadă. Aceste legume se află acum în topul preferințelor, pentru că toamna se găsesc în orice piață sau magazin. Pot fi gătite sub diferite forme și indiferent de combinația aleasă, au un gust unic. Dacă vreți să încercați ceva inedit, vă recomandăm rețeta de pachețele de vinete!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!
Rețetă de pachețele de vinete. Vinetele se numără printre cele mai gustoase și sănătoase legume. Sunt extrem de savuroase și sunt utilizate în bucătăria românească de secole. Cea mai cunoscută rețetă e cea de salată de vinete, iar puțini știu că mai sunt și alte bunătăți, la fel de delicioase. Una dintre ele e rețeta de pachețele de vinete. E la fel de simplă și necesită puține legume.
Citește și: Rețetă ciorbă de pește somn.Ușor de făcut acasă
Citește și: Rețetă de salată de vinete cu iaurt.Rapidă și delicioasă!
Citește și: Rețetă de Sangria.Perfectă pentru tine și prietenii tăi!
Citește și: Rețeta gătită de Andreea Ibacka care l-a impresionat pe Cabral:„A lins și farfuria de-a tocit smalțul’
Rețetă de pachețele de vinete – Ingrediente
3 vinete potrivite
150 g caşcaval afumat
3 roşii feliate
2-3 linguri ulei
150 g brânză, după preferinţă
roşii cherry, pentru decor
sare
piper
Rețetă de pachețele de vinete – Mod de preparare
1. Mai întâi, spălați vinetele foarte bine sub jet de apă rece. Trebuie să le tăiați apoi pe lungime, până ce veți obține niște felii suficient de subțiri.
2. Ulterior, bucățile de vinete rezultate sunt date cu sare. Trebuie lăsate timp de aproximativ jumătate de oră, până ce amăreala dispare din ele.
3. După acest procedeu, trebuie să uscați feliile de vânătă pe rând. Vă puteți folosi de o hârtie absorbantă pentru a termina mai repede, după cum scrie site-ul clickpoftabuna.ro.
4. Mai apoi, ungeți fiecare felie de vânătă cu puțini ulei. Trebuie să faceți asta pe ambele părți ale legumei. Ulterior, ele trebuie fripte pe fiecare parte, fie într-o tigaie grill sau direct pe grătar.
5. După ce observați că vinetele s-au răcit puțini, începeți să asamblați pachețelele, după cum urmează. Așezați doi felii de vinete în poziție perpendicualră una peste cealaltă. Adăugați apoi o felie de brânză ori una de cașcaval. Puneți mai apoi și o felie de roșie, iar la final condimentați cu sare și piper după gust.
6. După ce ați terminat de condimentat preparatul, îl puteți împacheta cu grijă, aducând un capăt unul peste celălalt.
7. Apoi, trebuie să introduceți pachețelele de vinete în cuptorul încins. Lăsați-le acolo timp de câteva minute, până ce umpltura se topește. Pentru un gust și mai bun, puteți să radeți niște cașcaval pe deasupra și să le mâncați alături de câteva roșii cherry. Poftă bună!
Sursă foto: Pixabay