Rețetă de varză tocată la murat. Perfectă pentru iarnă

.

Rețetă de varză tocată la murat. Această perioadă din an este cea mai potrivită pentru a pune murături la borcan. De această dată, am decis să vă prezentăm o rețetă extrem de simplă de varză tocată la murat. Aceasta nu necesită multe ingrediente și este extrem de gustoasă. În plus, poate fi folosită atât ca garnitură, cât și în diferite salate.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Rețetă de varză tocată la murat. Dacă te numeri printre persoanele care adoră varza murată, dar nu dispune de suficient spațiu pentru a o pune la butoi, atunci noi avem soluția! Rețeta de varză tocată este extrem de simplă, nu necesită multe ingrediente și poate deveni imediat garnitura ta preferată.

Citește și: Rețetă vinete coapte la borcan.Ușor de făcut

Citește și: Rețetă de Chilli con carne.Simplă şi rapidă

Citește și: Rețetă de salată de vinete cu usturoi.Un deliciu!


Citește și: Rețetă de tartă cu dovleac.Desertul perfect!

Rețetă de varză tocată la murat – Ingrediente

  • varză albă
  • varză roșie
  • boabele de chimen,  
  • rădăcină de hrean
  • frunze de dafin
  • frunze de țelină
  • câteva fire de cimbru
  • o floare de mărar uscată
  • boabe de piper
  • boabe de muștar
  • sare grunjoasă de mină, neiodată.

Rețetă de varză tocată la murat – Mod de preparare

  1. Ne vom ocupa prima dată de varză. Aceasta se mărunțește cât mai fin, cu ajutorul unei răzătoare profesionale sau prin intermediul robotului de bucătărie.
  2. După ce este feliată subțire, se așează într-un castron încăpător și se freacă cu sare grunjoasă. Pentru fiecare varză tocată se pune câte o lingură de sare (de preferat, lingură de lemn). Se presară câteva boabe de chimen și se lasă la înmuiat aproximativ jumătate de oră.
  3. Se ia un borcan, pe fundul căruia se pun frunze de dafin, câteva rădăcini de hrean și boabele de piper. Varza se așează în straturi și se apasă bine cu lingura de lemn. Se pot pune între bucățile de varză felii de morcov. E foarte important să nu rămână mult aer între straturile de varză tocată.
  4. Deasupra se pun câteva frunze de țelină, hrean, mărar uscat, boabe de muștar și boabe de piper.
  5. Varza tocată își va lăsa propria zeamă, însă dacă ai folosit o varză mai uscată, poți adăuga apă fiartă și răcită, împreună cu o lingură mare de sare, potrivit Libertatea.

Sursă foto: Shutterstock