Rețetă de sarmale țărănești în foi de varză murată

 Oana Pantazi
.

Rețetă de sarmale țărănești în foi de varză murată. Se apropie Sărbătorile, iar pentru români este de neimaginat o masă fără sarmale. Fie că sunt mari, mici, doar cu carne de porc sau în combinație, în funcție de zonă, gustul lor e fabulos. Evident, însoțite de mămăligă, smântână și, neapărat, un ardei iute!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de sarmale țărănești în foi de varză murată. Crăciunul se apropie cu pași repezi și gospodinele au stabilit deja meniul. Fără doar și poate, nici anul acesta nu vor lipsi tradiționalele sarmale, unul dintre cele mai gustoase preparate, aflat la mare căutare inclusiv printre turiștii străini. Desigur, cele mai bune sarmale ies cu carne de porc, fiindcă e mai grasă, dar noi vă oferim o rețetă în care am adăugat și carne de vită, preparatul va avea mai puține grăsimi și, implicit, calorii, în schimb gustul va fi savuros.

Rețetă de sarmale țărănești în foi de varză murată

E de preferat să folosiți o varză murată de dumneavoastră. Dacă nu aveți, încercați să cumpărați din piață, și nu de la supermarket. Are prea mulți conservanți, iar rezultatul ar putea să nu fie grozav! Ca să nu mai vorbim despre cantitatea exagerată de sare… De asemenea, ar fi bine să vă alegeți singuri bucata de carne și să o tocați pe loc, în măcelărie, altfel ar putea conține prea multă grăsime. Iată, așadar, de ce aveți nevoie pentru a pregăti cea mai bună rețetă de sarmale țărănești!

Citește și: Rețetă de pateu de ciuperci și caju de post

Citește și: Rețetă cozonac de post.Simplu de făcut!

Citește și: Rețetă prăjitură Capriciul Doamnei.Un deliciu!

Citește și: Rețetă de tăiței cu susan de post.Gust senzațional

Ingrediente

  • 300 g de carne de vită tocată
  • 400 g de carne de porc tocată
  • două cepe
  • 6 linguri de orez
  • 3 linguri de bulion de roşii
  • o legătură de mărar
  • 1,5 kg de varză acră
  • piper măcinat
  • 6-7 boabe de piper
  • două foi de dafin
  • cimbru uscat
  • 200 g de slănină afumată (sau orice fel de afumătură)
  • cârnați afumați (opțional)

Cum se fac sarmalele cu varză murată

Rețetă de sarmale țărănești în foi de varză murată. Mai întâi, se curăţă ceapa şi se toacă mărunt, după care se pune la călit în puţin ulei, la foc mic. Apoi se adaugă orezul, ţinut în prealabil câteva minute în apă rece, și o lingură de bulion. Se lasă la foc mic două minute, amestecând constant, pentru a nu se prinde. Se mai adaugă o lingură de bulion şi se lasă pe foc încă două minute. Într-un vas încăpător se pune carnea peste care se adaugă ceapa şi orezul cu bulion călite, 1/4 de linguriţă de piper măcinat, 1/2 linguriţă de cimbru uscat și mărarul tocat mărunt. Se amestecă bine totul. După aceea, pregătiți varza. Desprindeţi frunzele de pe cotor și tăiaţi nervurile mai groase. Apoi, așezați foaia de varză în palmă, luaţi carne cu o lingură şi rulaţi foaia de varză în jurul cărnii, acoperind cu varză şi capetele sarmalei, pentru a nu ieşi carnea (eventual, sigilați împingând cu degetul varza în interior, la capete). Sarmalele se pun într-o cratiţă încăpătoare, una lângă alta, în forma circulară. Pe fundul cratiţei se pun mai întâi o lingură de ulei, 2-3 frunze întregi de varză şi un strat de 1 centimetru de varză tocată mărunt.

După așezați un strat de sarmale, puneţi deasupra lor o lingură de bulion diluat într-o ceașcă de apă şi câteva bucăţi de afumătură sau/și cârnați. Printre sarmale rupeţi şi două foi de dafin. Continuaţi să așezați strat cu strat după modelul descris. Deasupra ultimului strat de sarmale puneţi un strat de 1 cm de varză tocată mărunt şi încă o lingură de bulion dezlegată cu apă.

Se toarnă apă deasupra până ce nivelul depășește cu 2-3 centimetri sarmalele. Se acoperă cratiţa şi se pune la fiert, la foc mediu, în jur de o oră. Se completează cu apă când este nevoie. După aceea, se scoate capacul și se bagă cratița la cuptor, la foc mediu, pentru a se întrepătrunde aromele și a se rumeni frumos, încă o oră. Pentru siguranță, gustați o sarma înainte de a opri focul, pentru a vă asigura că orezul și carnea sunt bine fierte.

Se servesc fierbinți, cu mămăligă, smântână și ardei iute.

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton