Rețetă de salată de vinete cu ardei copți

.

Rețetă de salată de vinete cu ardei copți. Atât salata de vinete, cât și ardeii copți se numără printre preferatele românilor, fiind nelipsite din meniu. Iată o combinație incredibil de bună, care va satisface chiar și gusturile celor mai pretențioși!


CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de salată de vinete cu ardei copți. Salata de vinete este un deliciu, ardeii copți, la fel. Imaginați-vă, așadar, ce gust savuros are o combinație dintre cele două, care se potențează perfect. Chiar dacă nu este chiar așa de simplu să coci atâtea legume, vă garantăm că rezultatul final merită cu prisosință orice efort.

Rețetă de salată de vinete cu ardei copți

Se apropie postul Crăciunului cu pași repezi, iar gospodinele se străduiesc de pe acum să găsească cele mai delicioase preparate. Și cum printre preferatele tuturor se numără vinetele și ardeii, vă prezentăm un preparat extrem de gustos care le combină în mod fericit pe amândouă. Coapte la foc deschis, vinetele și ardeii își potențează reciproc gusturile, preparatul fiind unul demn de un restaurant gourmet. Iată de ce ingrediente aveți nevoie!


Ingrediente

  • 2 vinete mari
  • 4-5 ardei capia sau ardei gras roșu
  • 2-3 căței de usturoi
  • 50 ml ulei
  • o linguriță de muștar
  • zeama de la o lămâie (sau oțet, dacă preferați)
  • sare
  • pătrunjel (pentru decor)

Citește și: Ciorbă de legume. Ingredientul care dă gustul perfect

Citește și: Rețetă de brioșe cu fructe.Desert gustos și ușor de preparat

Citește și: Rețeta de rapane cu sos de vin și usturoi

Citește și: Prăjitura Albă ca Zăpada.Rețetă simplă și gustoasă

Citește și: Ciorbă rădăuțeană. Cea mai bună rețetă cu pui și smântână

Cum se prepară salata de vinete cu ardei copți

Vinetele și ardeii se coc pe grătar sau pe flacăra aragazului, la foc iute. Se pun apoi în câte un castron și se presară sare peste ele, după care se acoperă cu un capac, prețe de un sfert de oră, până se răcesc puțin și devin mai ușor de curățat. După ce se curăță de coaja arsă, vinetele se lasă la scurs 2-3 ore, fiindcă lasă multă apă (zeama lor poate fi amăruie). După ce s-au răcit complet, se taie mărunt și se pun împreună într-un vas.


Peste ele se adaugă uleiul, lingurița de muștar, usturoiul zdrobit și se stoarce zeama de lămâie. Se amestecă până la omogenizare. Când preparatul a devenit cremos, se potrivește de sare și poate fi servit. Deasupra se poate pune pătrunjel tocat mărunt.


Preparatul se ține la frigider și poate fi servit atât de sine stătător, ci și ca garnitură, însoțit de o friptură de porc sau de vită.

Foto: Shutterstock