Rețetă de prăjitură la cană. E gata cât ai clipi!

.

Cum în ziua de azi cuptorul cu microunde e nelipsit din orice gospodărie, vă invităm să încercați o rețetă de prăjitură la cană! Se prepară într-o clipită, are ingrediente puține, în schimb este extrem de savuroasă. Un desert perfect pentru diminețile relaxante de weekend…

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Dacă nu aveți idee ce desert rapid să preparați în weekend, vă sugerăm să încercați o rețetă de prăjitură la cană. Este perfectă pentru persoanele care nu petrec prea mult timp în bucătărie și, nu în ultimul rând, este absolut savuroasă. Mai mult, respectând rețeta de bază, o puteți îmbunătăți și orna după gust.

Rețetă de prăjitură la cană

Dacă aveți un cuptor cu microunde în casă, treaba este pe jumătate rezolvată! Prăjitura la cană, cunoscută și ca mug cake, este gata întrun minut și jumătate, iar pentru pregătirea ei nu aveți nevoie de mai mult de 10 minute. Un efort minim pentru un desert absolut savuros, care va deveni preferatul familiei. În plus, nu conține multe ingrediente, iar acestea, de obicei, se găsesc în cămara fiecărei gospodine.


Citește și: Rețetă prăjitura Figaro. Un desert delicios!

Citește și: Rețetă tort de post fără coacere.Simplu de făcut!

Citește și: Rețetă prăjitură Capriciul Doamnei.Un deliciu!

Citește și: Rețetă de prăjitură cu iaurt și stafide

Ingrediente

  • Un ou
  • 1 și ½ linguri de zahăr
  • 2 linguri de lapte
  • 2 linguri de ulei
  • 3 linguri mari de făină
  • un vârf de cuțit de praf de copt
  • o linguriță de cacao
  • esență de vanilie
  • coajă de portocală confiată (opțional)
  • 1-2 trufe ciocolată

Cum se prepară prăjitura la cană

Rețetă de prăjitură la cană. Oul și zahărul se bat bine, iar apoi se adaugă deodată laptele, uleiul și esența de vanilie. La final se toarnă făina, praful de copt și lingurița de cacao și se omogenizează amestecul. Dacă doriți să obțineți o prăjitură similară cu lava cake, puteți adăuga în amestec 1-2 trufe de ciocolată simple sau cu aromă de portocală, după gust.


Se toarnă compoziția într-o cană încăpătoare, deoarece în cuptorul cu microunde își va dubla volumul. Aveți grijă să nu folosiți o cană cu inserție de metal, fiindcă va face scântei! Se lasă prăjitura în cuptorul cu microunde timp de 1 minut și jumătate, după ceare poate di servită.

Prăjitura e foarte bună fierbinte. Deasupra puteți pune sos sau fulgi de ciocolată, migdale, frișcă, dar este excelentă cu sirop de caramel.

Foto: Shutterstock