Rețetă de prăjitură cu nucă și cremă de cafea

.

Dacă vreți să vă impresionați musafirii de sărbători și nu numai, vă sugerăm să o faceți pregătind o gustoasă rețetă de prăjitură cu nucă și cremă de cafea. E delicioasă și extrem de aromată. Iată cum se face!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI!


Rețetă de prăjitură cu nucă și cremă de cafea. Cum nimeni nu poate refuza o prăjitură cu nucă, dacă mai adăugați la asta și o delicioasă cremă de cafea, succesul este garantat. Cremos, fin și parfumat, acest desert va deveni rapid preferatul întregii familii.

Rețetă de prăjitură cu nucă și cremă de cafea

Combinația de nucă și cafea nu dă greș niciodată, fiind perfectă dimineața alături de o cafea bună, dar și ca desert, după masă, într-o zi friguroasă de iarnă. Nu este deloc complicat de făcut, iar gustul e atât de bun încât vă veți dori să o faceți săptămâna… Iată de ce ingrediente aveți nevoie!


Citește și: Rețetă de ruladă de dovlecei.Preparat delicios

Citește și: Rețetă de ardei murați umpluți cu varză.Simplu și delicios

Citește și: Rețetă de ciorbă de cartofi cu smântână.Ingredientul secret

Citește și: Rețetă pentru budincă de dovlecei cu brânză

Ingrediente blat

  • 6 albușuri
  • un praf de sare
  • 200 g nucă tocată
  • 5 linguri făină
  • 200 g zahăr
  • portocală confiată sau coajă de portocală rasă

Ingrediente cremă

  • 200 g unt cu 65% grăsime
  • o lingură cacao de calitate
  • 2 linguri nes
  • 3 linguri apă fierbinte
  • 6 gălbenușuri
  • 6 linguri lapte
  • 200 g zahăr

Cum se face prăjitura cu nucă și cremă de cafea

Rețetă de prăjitură cu cremă de cafea. Mixați albușurile cu un praf de sare. Adăugați apoi zahărul, puțin câte puțin și mixați până când amestecul devine ferm. Puneți în compoziție nuca tăiată mare și făina, amestecând cu grijă, de jos în sus. Într-o tavă în care ați pus hârtie de copt, turnați amestecul și nivelați. Puneți blatul la copt la foc mediu, timp de 25-30 de minute, până prinde o culoare aurie plăcută.


În timp ce blatul se răcește, pregătiți crema. Amestecați pe baie de abur gălbenușurile, zahărul și laptele până ce capătă o consistență groasă. Adăugați apoi cacaua și nesul, diluate cu 3 linguri de apă călduță. Amestecați până la încorporarea completă. Apoi, untul bătut spumă se adaugă în crema de cafea. Puteți adăuga și puțină esență de amaretto (sau lichior dacă aveți)

Scoateți blatul răcit din formă și întindeți crema deasupra. Se poate orna cu nuci coapte în cuptor, cu nuci caramelizate, fulgi de migdale sau ciocolată rasă, dar este la fel de gustoasă dacă puneți deasupra bucăți de portocală confiată.

Foto: Shutterstock