Rețetă de plăcintă de dovleac cu nucă

.

Este anotimpul ei, așadar e obligatoriu să încercați o rețetă de plăcintă de dovleac cu nucă, unul dintre cele mai delicioase deserturi de toamnă. Dulceața dovleacului, în combinație cu nuca, va face diferența și va fi, cu siguranță, pe placul întregii familii.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI!


Rețetă de plăcintă de dovleac cu nucă. E vremea dovlecilor, iar savoarea lor, mai ales când sunt pregătiți la cuptor, e incredibilă. Dacă cel mai simplu desert poate fi dovleacul copt, presărat din belșug cu zahăr, vă garantăm că plăcinta de dovleac cu nucă este un desert pe care îl veți repeta mereu.

Rețetă de plăcintă de dovleac cu nucă

Dacă nu aveți pea mult timp de pierdut prin bucătărie, astăzi vă sugerăm o rețetă de plăcintă de dovleac la care puteți folosi foi din comerț. Și cum dovleacul se găsește din abundență în piețe acum, ia zahărul, nucile și condimentele sunt nelipsite din cămara oricărei gospodine, plăcinta va fi gata cât ai clipi. Iată de ce aveți nevoie pentru a prepara cea mai delicioasă ețetă de plăcintă de dovleac cu nucă!


Citește și Rețetă plăcintă cu brânză. Cum se gătește tradițional

Citește și: Rețetă Cușma lui Guguță.

Citește și: Tocăniță de pipote și inimi

Ingrediente

  • un dovleac de mărime medie dat pe răzătoare
  • 150 g zahăr
  • 75 g unt sau ulei
  • 1 pliculeț de zahăr vanilinat
  • o lingură cu vârf de pesmet
  • scorțișoară
  • nucșoară (opțional)
  • 200 g miez de nucă tăiat grosier
  • un pachet foi de plăcintă

Cum se prepară plăcinta de dovleac cu nucă

Rețetă de plăcintă de dovleac cu nucă. Dovleacul răzuit se călește cu puțin ulei și cu zahărul pe foc, până se omogenizează și mai scade din zeamă. Pe urmă, se adaugă vanilia, pesmetul, scorțișoara și nucșoara. Se amestecă bine, iar la final se pun nucile mărunțite, însă nu foarte mic.


Se iau câte 2 sau 3 (dacă doriți mai mult foietaj) foi de plăcintă, care se ung individual cu unt topit (sau cu ulei), și se poziționează una deasupra alteia, după care se întinde uniform o parte din compoziția de dovleac cu nucă și se rulează foaia cât puteți de strâns. Se procedează la fel și cu celelalte până se termină aluatul și compoziția. Se așază ruladele într-o tavă în cae ați pus foaie de copt, iar la final se ung bine cu unt topit (sau cu ulei) pe toată suprafața.


Se dă la cuptor, la 180 de grade, pentru 40 de minute, până se rumenește frumos deasupra. Poate fi servită atât caldă, cât și rece, cu zahăr farin presărat deasupra (opțional).

Foto: Shutterstock