Rețetă de plăcintă cu fructe de pădure. Un deliciu cu mai puține calorii

 Oana Pantazi
.

Rețetă de plăcintă cu fructe de pădure. Dat fiind că acum se găsesc în orice perioadă a anului și sunt la fel de bune și congelate, vă recomandăm să încercați o plăcintă delicioasă cu fructe de pădure, ce poate fi consumată, cu moderație, chiar și de diabetici sau de cei aflați la dietă, în ziua de trișat. Asta deoarece conține făină integrală și fructoză în loc de zahăr.

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Dacă doriți să pregătiți o rețetă de plăcintă cu fructe de pădure pentru toate gusturile, dar și pentru persoanele care țin la siluetă, puteți înlocui cu succes zahărul cu fructoză, iar în locul făinii obișnuite puteți folosi făină cu indice glicemic scăzut. Gustul va fi la fel de bun, doar că aportul glicemic și numărul de calorii vor fi mai scăzute.

Rețetă de plăcintă cu fructe de pădure

Dacă nu ați încercat până acum o rețetă de plăcintă cu fructe de pădure, a venit momentul să vă regalați familia și prietenii cu un dulce savuros și răcoritor, perfect pentru orice perioadă a anului. În plus, foaia pregătită în casă va impresiona cu siguranță. Iată cum se face și de ce ingrediente aveți nevoie pentru a prepara cea mai bună plăcintă cu fructe de pădure.

Citește și: Rețetă de orez cu năut

Citește și: Rețetă de brioșe de post cu stafide

Citește și: Rețetă de galani di carnevale sau gogoși venețiene

Citește și: Rețetă de pilaf cu conopidă, ardei și roșii

Ingrediente

  • 700 g fructe de pădure
  • 150 g fructoză (sau puteți pune zahăr – 50 g fructoză = 100 g zahăr)
  • 2 ouă (unul pentru uns)
  • 200 g unt
  • o lingură de zeamă de lămâie
  • un praf de sare, 300 ml apă
  • 400 g făină cu indice glicemic scăzut

Cum se prepară plăcinta cu fructe de pădure

Foaia se pregăteşte din unt amestecat cu o soluţie făcută din apă, sare şi zeamă de lămâie. Se adaugă făina și oul şi se frământă foarte bine, apoi se lasă la dospit cam 15 minute.

Între timp se pregătește umplutura. Jumatate din cantitatea de fructe și fructoza (zahărul) se pun pe foc mic, se amestecă și se lasă până ajunge la punctul de fierbere. Când începe să se lege zeama, se trage vasul de pe foc și se adaugă restul fructelor.

Se împarte apoi aluatul în două şi se aşază prima foaie în tava pudrată cu făină, astfel încât pereţii vasului să fie acoperiţi. Se pune umplutura, apoi se adaugă deasupra şi cealaltă foaie, lipindu-se pe margini de cea de dedesubt. Se unge aluatul cu ou bătut și se dă la cuptor la foc mediu până de rumenește frumos.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton