Rețetă de paște. Miel la cuptor în stil grecesc

.

Pentru o friptură de miel puțin mai atipică de aceste sărbători pascale, îți propunem o rețetă de miel la cuptor în stil grecesc. Condimentele îi vor da un aer mediteranean și va surpriza de pe masa de Paște.

Ingrediente


  • 2 bucăţi rasol de miel
  • 100 ml vin roşu
  • 100 g pastă de tomate
  • 2-3 fire rozmarin verde
  • sare
  • piper
  • 1 linguriţă oregano uscat
  • 1 linguriţă zahăr
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 100 g brânză feta

Mod de preparare  Speli bucăţile de rasol de miel, le usuci şi le condimentezi cu sare, piper şi oregano uscat.

Le pui într-o tavă, le stropeşti cu uleiul de măsline, torni o cană cu apă, acoperi tava cu folie de aluminiu şi o dai la cuptor, la foc mediu. După o oră şi jumătate, îndepărtezi folia şi torni peste carne vinul, în care ai dizolvat pasta de tomate şi zahărul.


Adaugi rămurelele de rozmarin şi mai laşi la cuptor, la foc mic, încă o oră şi jumătate. Dacă e cazul, completezi cu apă. La final, adaugi brânza feta tăiată în bucăţi mari şi mai ţii la cuptor 10-15 minute. Poftă bună!  

Clickpoftabuna.ro