Rețetă de chifteluțe cu sos de smântână. Un deliciu!

 Miniosu Alexandra
.

Rețetă de chifteluțe cu sos de smântână. Chifteluțele sunt preparatul ideal atunci când vreți să mâncați ceva gustos, fără să pierdeți mult timp în bucătărie. Rețeta de chifteluțe cu sos de smântână recomandată de noi este gata în doar câteva minute, dacă urmați cu atenție indicațiile de mai jos. Nu aveți nevoie de multă experiență în ale gastronomiei, astfel că puteți încerca și dacă sunteți începători!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Rețetă de chifteluțe cu sos de smântână. Cu siguranță, și dumneavoastră ați gustat măcar o dată în viață delicioasele chifteluțe. Fie că vorbim despre mesele festive, de Sărbători, fie despre unele obișnuite, ele sunt un preparat căruia nimănui nu-i poate rezista. Dacă vreți să încercați ceva inedit, dar să le păstrați aroma, noi vă recomandăm rețeta de chifteluțe cu sos de smântână.

Citește și: Sashimi duet de somon și ombrina cu sos asiatic de mango.Rețeta lui Chef Hadad

Citește și: Rețetă salată de icre de știucă.Simplu și rapid!

Citește și: Rețetă mâncare de cartofi fără carne.Ca la mama acasă!

Citește și: Rețetă de prăjitură la cană.E gata cât ai clipi!

Rețetă de chifteluțe cu sos de smântână – Ingrediente

  • 1 piept de pui sau carne de pasăre gata tocată
  • 1 ceapă
  • 2 cești lapte
  • 2-3 căței usturoi sau usturoi verde
  • verdeață (1 legătură pătrunjel și 1 legătură mărar)
  • 1 ou
  • 1 lingură de unt
  • 300 gr smântână
  • 200 gr făină
  • câteva felii de pâine
  • sare
  • ulei

Rețetă de chifteluțe cu sos de smântână – Mod de preparare

1. Primul pas pe care trebuie să-l faceți este să tocați ceapa mărunt, după ce ați spălat-o și decojit-o. Apoi, căliți-o în puțin ulei.

2. Ocupați-vă apoi de carne. Treceți pieptul de pui prin mașina de tocat, împreun cu ceapa, scrie site-ul baby.unica.ro.

3. Apoi, înmuiați feliile de pâine în lapte. Ulterior, trebuie să le stoarceți și să le amestecați împreună cu oul, carnea, usturoiul și verdeața. Cea din urmă trebuie mai întâi tocată mărunt.

4. Formați apoi chifteluțele în palmă și le puteți trece apoi prin făină. Puneți apoi bucățile de carne în ulei, ca să se prăjească.

Cât timp chifteluțele se rumenesc în tigaie, preparați separat sosul. Topiți untul și puneți peste o lingură de făină.

5. După ce ați observat că s-a rumenit puțin, stingeți totul cu o cană de lapte. Lăsați să fiarbă puțin, apoi puteți pune și smântânta. Lăsați să fiarbă alte cinci minute.

6. Înainte de a stinge focul, adăugați sare în funcție de preferințe. Chifteluțele se servesc pe o farfurie întinsă, alături de sos. Pentru un plus de gust, presărați și puțin mărar tocat.

Sursă foto: Pixabay

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton