Pască cu stafide. Rețeta care te va cuceri pe loc

 Lupescu Anca
.

Cine nu iubește pasca? Este la loc de cinste pe masa de Paște și dispare cât ai zice „pască'. Fie că faci rețeta clasică, ori pe cea fără aluat, sau îmbunătățești pasca și o faci cu ciocolată, acest desert va fi mereu unul aromat și delicios. Îți prezentăm o rețetă de pască cu stafide care te va cuceri definitiv.

Ingrediente

Pentru blat

  • 3 ouă
  • 80 g zahăr
  • 100 g făină
  • 50 ml ulei
  • 1 plic zahăr vanilat

Pentru umplutură

  • 600 g brânză de vaci
  • 150 g smântână
  • 3 ouă
  • 150 g zahăr
  • 50 g griş
  • 50 g făină
  • 1 praf de sare
  • esenţă de vanilie
  • 125 g stafide
  • 50 ml rom

Pentru blat, separi albuşurile de gălbenuşuri şi baţi albuşurile spumă tare. Separat, mixezi gălbenuşurile cu zahărul până capătă o consistenţă cremoasă, apoi încorporezi zahărul vanilat, uleiul şi făina. La final, adaugi albuşurile cu mişcări uşoare de jos în sus.

Pui compoziţia într-o tavă rotundă, tapetată, şi o dai la cuptor, la 170 °C, pentru 10 minute. 

Pentru umplutură, mixezi brânza de vaci cu smântâna, zahărul, ouăle, sarea, făina şi grişul. Adaugi esenţă de vanilie, după gust şi stafidele înmuiate în rom şi scurse. Scoţi blatul, pui compoziţia, o nivelezi şi dai din nou tava la cuptor pentru încă o oră. După ce s-a răcorit, decorezi pasca după imaginaţie.

Sursa foto: 123rf

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton