Rețetă de omletă turcească. Menemen este o mâncare delicioasă, care conține ouă, legume și condimente bine alese. Iată cum poți avea un mic dejun regesc!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Există două rețete care seamănă destul de mult când vine vorba de ingrediente. Și Shakshuka, și Menemen conțin aceleași ingrediente, însă diferența dintre ele constă în modul de preparare. Dacă la Shakshuka, ouăle se sparg ultimele și se lasă întregi, rețeta de Menemen presupune ca ouăle să fie bătute în prealabil și adăugate în sosul de roșii cu ardei. Dacă Shakshuka își are originea în Africa de Nord, Menemen se consumă atât în Grecia, cât și în Turcia.
Citește și: Rețetă de castraveți murați de vară
Citește și: Rețetă de coaste de porc la cuptor
Citește și: Rețetă de chec cu vișine.Un desert pufos și gustos
Citește și: Rețetă Piperchi țârgâsiți.Un preparat ușor de făcut
Rețetă de omletă turcească (Menemen). Ingrediente
- 4 ouă
- 1 conservă roșii feliate (400 g)
- 1 ardei iute, opțional
- 1 ardei gras
- 1 ceapă
- 1-2 căței de usturoi
- 1 linguriță zahăr
- 1 linguriță oregano uscat
- 1 linguriță boia dulce
- 1 linguriță boia iute
- 2 linguri ulei vegetal
- ½ legătură pătrunjel
- 100 ml iaurt grecesc
- sare
- piper
Rețetă de omletă turcească (Menemen). Mod de preparare
- Încinge uleiul într-un vas și călește ceapa tocată cu usturoiul zdrobit, câteva minute, la foc mic, până devine translucidă.
- Adaugă ardeiul iute și pe cel gras, tăiați rondele sau felii, apoi mai lasă-i pe foc câteva minute, până se înmoaie.
- Adaugă roșiile din conservă, condimentele și ierburile aromatice, pătrunjelul tocat, zahărul și amestecă. Lasă să fiarbă, la foc potrivit, aproape 20 de minute, până ce legumele sunt gătite.
- Într-un bol, bate ouăle, apoi încorporează amestecul peste roșii.
- Amestecă, asezonează cu sare și piper după gust, și mai ține pe foc până ce ouăle s-au gătit.
- Servește mâncarea caldă, cu iaurt sau pâine prăjită.
Sursă foto: Profimedia