Ciorba de conopidă cu pui, la care putem adăuga și smântână este printre preferatele celor care îndrăgesc supele și ciorbele. Este un preparat sănătos, gustos și foarte ușor de pregătit. Iată, așadar, rețeta de ciorbă de conopidă cu pui!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
INGREDIENTE pentru ciorba de conopidă cu pui
- 1 conopida mare de 1 kg
- 1 piept de pui (puteți folosi pulpe sau aripioare de pui, dupa preferinta)
- 1 ceapa mare
- 2 morcovi
- 1 ardei rosu
- 2 rosii
- 200 ml smantana de gatit
- 200 ml iaurt
- 3 linguri ulei
- 2 linguri zeama de lamaie
- sare, piper macinat
- 1 legatura patrunjel verde
Citește și: Cine este viitoarea soacră a Simonei Halep.Cât de bogată e
Citește și: Meniul de la nunta Simonei Halep. Dintre delicatese nu lipsesc nici sarmalele!
Cum se prepară ciorba de conopidă cu pui
Conopida se desface în buchetele, se spală şi se pune în apă cu sare. Separat, se curăţa ceapa, morcovii şi ardeiul şi se toacă mărunt. Se pun la călit în ulei până când capătă o culoare aurie. Atenție, să nu le ardeți că devin amărui!
Pieptul de pui se taie cuburi (sau ce alt tip de carne ati decis să folosiți) şi se căleşte şi el împreună cu legumele. Când carnea şi-a schimbat culoarea se adaugă 3 litri de apă şi se lăsă să dea în clocot. Se adăugă conopida şi se fierbe aproximativ 5-6 minute sau atât cât considerați că este nevoie să se fiarbă legumele și carnea. Gustați din când în când!
Roșiile tăiate cubulețe sau date pe răzătoare se adăugă la supă, se condimentează cu sare şi piper, şi se mai fierbe totul încă zece minute.
Iaurtul şi smantana de gatit se amestecă bine într-un bol împreună cu un polonic de supă, după care se toarnă peste compoziție. Se acreşte supa şi se ia de pe foc!
Deasupra se presară pătrunjel verde tocat!