Cu ce salată se asortează friptura de miel? Friptura de miel de Paște, fie pulpă, umăr sau orice altă bucată din miel are un gust și mai bun cu o salată proaspătă care oferă contraste de aromă, textură sau temperatură. Alege combinații tradiționale și legume de sezon sau orice combinație creativă pe care o poți încerca.
Despre salate
Salata verde, spanacul și alte salate verzi sunt o parte importantă a unei diete sănătoase, deoarece pot fi surse de vitamina A, vitamina C și alte substanțe nutritive pe tot parcursul anului.
Legumele cu frunze de culoare roșie și verde închis sunt, în general, mai bogate în antioxidanți, vitamina B6 și alte substanțe nutritive decât cele de culoare mai deschisă.
Rețetă de salată de broccoli cu bacon
Este important să păstrezi legumele cu frunze la temperatura frigiderului și să le clătești bine sub jet de apă înainte de a le folosi.
Există multe legume cu frunze verzi aromate și nutritive la dispoziția consumatorilor, inclusiv valeriană, spanac, salate verzi de toate tipurile, ruccola, kale, andive, romaine, lollo, etc.
Cu ce salată se asortează friptura de miel
Salată de varză
Coleslaw, care conține varză crocantă, dressing cremos, morcovi rași și stafide dulci contrastează cu textura moale a cărnii. Salata de varză sau coleslaw oferă un contrast crocant la friptura de miel.
Salată de castraveți cu mărar
Pentru coaste sau cotlete de miel la grătar ai nevoie de o salată care să ofere un contrast ușor și liniștitor cu aromele picante și puternice de pe grătar. O salată răcoritoare de castraveți și mărar, fie cu o maioneză cremoasă, fie cu un dressing de iaurt sau doar ulei și oțet este potrivită.
Citește și: Rețetă de chiftele din piure de cartofi.Ușor de preparat
Salată de spanac cu cartofi dulci
Cartofii dulci crocanți la cuptor, cu spanac, felii de pară și bucăți de brânză albastră conferă o salată elegantă pentru o friptură de miel slabă.
Salată de fenicul
Un castron cald de tocană de miel sau o friptură de miel slabă cu multe legume este felul ideal pe care să îl servești cu această salată de fenicul. Ai nevoie de morcovi, ceapă, 1 măr, 1 morcov, ulei, zeamă de lămâie, sare și piper.
Citește și: Mâncare de vară.Rețetă de salată de paste cu pește
Totul se dai în fâșiuțe și se amestecă cu condimente și ulei. Se stropește la final cu zeamă de lămâie.
Salată de spanac mic și bacon
O salată de baby spanac cu bucățele de bacon crocant este foarte versatilă; poate fi consumată cu orice bucată de carne de miel. Adaugă baby spanac, fâșii de morcovi, ruccola, câteva stafide, fâșii de sfeclă roșie, puțin castravete și bucățele mici de bacon crocant. Adaugă un dressing pe bază de ulei, oțet balsamic, muștar și miere.
Salată de paste
Pentru această salată ai nevoie de paste penne sau fundiță, ruccola sau spanac ori valeriană, roșii uscate, ciuperci dotate, măsline verzi, fâșii de parmezan și puțin ulei de măsline. Amestecă bine și servește-o cu friptura de miel.
Salată verde
Pentru această salată verde simplă ai nevoie de o salată mare verde românească, ridichii, castraveți, ceapă verde, ceapă roșie, ulei de măsline, sare, piper și oțet. Spală bine Ingredientele și toacă-le, apoi amestecă totul împreună pentru o salată proaspătă de vară.
Citește și: Rețetă de supă cremă de ardei copți
Salată de cartofi
Câțiva cartofi micuți fierți și tocați mărunt, ridichii tăiate mărunt, câteva măsline, ceapă verde și ceapă roșie tocată fin, câteva ierburi, ulei de măsline, sare, piper și oțet. O salată care folosește și drept garnitură la friptura de miel.
Salată de ardei copți
Una dintre cele mai apreciate salate. Ardeii se coc pe grătar și apoi se decojesc. Se adaugă într-un bol și se toarnă deasupra oțet și ulei, un strop de sare și se servesc ca atare.
Rețetă de salată de vinete cu ardei copți
Salată de roșii
Roșii proaspete, castraveți, ceapă verde și ceapă roșie sau albă, ridichii, ardei gras, pătrunjel, mărar, sare, piper, ulei de măsline. Vei obține o salată super răcoritoare și ideală pentru bucățile mai grase de miel.