Ce este Pitaya sau fructul dragonului și cum arată

.

Fructul dragonului sau Pitaya este fructul de la câteva specii de cactus – ce aparțin unor genuri diferite de plante, din Asia de sud-est, in special Thailanda, Cambodgia, Vietnam și China – dar și din America central (Mexic) și America de sud.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE, GRATIS, AICI!

Fructele pitahaya au o pulpă cremoasă și o aroma delicată, iar florile plantei înfloresc doar noaptea – fiind foarte mirositoare (este numită și ‘regina nopții’).


Fructele pitaya dulci pot avea coaja roz-roșie – și miezul alb sau roșu. Există și varietăți de pitaya cu coajă galbenă.

Deși exteriorul acestor fructe este spectaculos – miezul are un gust destul de neutru, puțin intens. Chiar pare dezamăgitor că un fruct atât de expresiv la exterior – este atât de ne-atrăgător, pe interior.

Cu toate acestea – pentru cunoscătorii de fructe – este un gust delicat, ca o pară mai puțin coaptă și aromată.

În pulpa fructului se găsesc multe semințe mici și negricioase, care se ronțăie între dinți (precum la fructul de kiwi).


Fructul dragonului are puține calorii

La noi în supermarket-uri se poate găsi adesea acest fruct spectaculos și delicios. În plus, are foarte puține calorii și este ideal într-o dietă.

Pentru a se consuma fructul – se taie în jumătate și se poate scobi cu o linguriță.

Fructul dragonului are beneficii aproape magice asupra organismului, dacă este consumat cu moderație, ca parte a unei diete echilibrate. Este foarte indicat persoanelor ce doresc să slăbească sau să-și mențină greutatea actuală, deoarece este foarte sărac în calorii, nu deține grăsimi saturate și nici colesterol.

Nuanțele de roz și roșu arată că fructul este plin de antioxidanți, dar și pulpa cu semințe negre are nenumărate proprietăți nutritive. Un fruct de dimensiune medie (cca 100 g pulpă) conține 60 de calorii și este foarte bogat în vitaminele C, B1, B2 si B3, dar și minerale precum fier, calciu și fosfor.


Rețetă de salată de fructe exotice cu fructul dragonului

  • 1 mango
  • 1 papaya
  • 1 fructul dragonului
  • 2 buc. fructul pasiunii
  • 6 capsuni

Spală și taie în cubulețe fructele, apoi pune-le în boluri mici, individuale. Peste ele poți adăuga zahăr, zeamă de portocale sau chiar frișcă ori poți servi salata de fructe alături de înghețată sau o felie de chec pufos.

Descoperă mai multe despre fructele de pe alte meleaguri! Află cum se mănăncă guava, ce gust are fructul de durian și beneficiile sweetie!