Trei trucuri pentru zâmbetul tău care nu se demodează

 bogdan.galca
.

Zâmbetul este primul lucru pe care majoritatea oamenilor îl observă atunci când cunosc pe cineva pentru prima dată. Și acesta ar trebui să fie un motiv suficient de bun (în afara celor evidente, ce țin de igienă și sănătate, desigur) ca să îți păstrezi dantura imaculată. În ultimii ani, stomatologia a evoluat foarte mult și în ceea ce privește estetica dentară, astfel că este mult mai ușor să obții un zâmbet strălucitor, în condiții mai sigure decât în trecut. Iată care sunt trei dintre cele mai cunoscute procedee de estetică dentară și cum sunt ele realizate.

Albirea dentară

Albirea dinților este o metodă tot mai căutată de către pacienții de toate vârstele, fiind populară mai ales în rândul fumătorilor. Iar asta pentru că obiceiurile alimentare, dar și fumatul sau consumul excesiv de cafea au un puternic impact asupra sănătății și aspectului dinților noștri. Albirea dentară este utilă atât pentru cei care se confruntă cu apariția petelor, cât și pentru cei care au dinți devitalizați, cu tendință de îngălbenire.

Metodele de albire sunt variate și, în prezent, mai sigure pentru integritatea și sănătatea danturii. Dacă în trecut procedeul de albire se realiza cu ajutorul unor substanțe chimice cu caracter iritant, astăzi se folosesc tehnici avansate, așa cum este laserul. În zilele noastre, chiar și substanțele chimice utilizate pentru albirea dentară sunt formulate special, astfel încât să nu afecteze dinții sau țesuturile adiacente. Astfel, poți apela fie la o albire realizată acasă, cu ajutorul unui kit albire dinti, fie la o metodă disponibilă în cabinetul medicului stomatolog.

Fațetele dentare

Un alt trend care a luat amploare în ultimii ani este cel al aplicării de fațete dentare. Probabil ai remarcat și tu acele vedete de televiziune sau de cinema care afișează un zâmbet alb și perfect aliniat. Dacă ai crezut că au o asemenea dantură doar pentru că au avut gene favorabile, ei bine, de multe ori răspunsul este altul: au apelat la fațetele dentare. De altfel, în prezent, această procedură nu mai este una exclusivistă, deci nu numai actorii de la Hollywood pot avea acces la ea.

Dacă îți dorești o astfel de intervenție, va fi nevoie să te consulți înainte cu medicul stomatolog, care te va îndruma către cea mai benefică variantă pentru tine. Odată lămurite aspectele ce țin de sănătatea danturii tale, va fi necesar să parcurgi câteva etape: șlefuirea dinților, amprentarea și apoi fixarea fațetelor. Este important să știi încă de la început că aplicarea fațetelor dentare este un procedeu ireversibil, în sensul că dinții tăi naturali nu vor mai reveni la aspectul inițial și, în cazul deteriorării parțiale a fațetelor, va fi necesară înlocuirea în întregime a lucrării.

Bijuteriile dentare

Cunoscute și ca strasuri sau piercinguri dentare, acest tip de bijuterii reprezintă un trend care s-a menținut peste ani, fiind la modă și în ziua de astăzi. Bijuteriile destinate aplicării pe dinți sunt, practic, pietricele de diverse forme și culori, realizate din materiale variate (sticlă, pietre prețioase sau chiar aur). Condițiile necesare aplicării unor astfel de bijuterii dentare sunt esențiale pentru durabilitatea accesoriilor, dar și pentru sănătatea dinților pe care sunt aplicate. Așadar, suprafața dintelui trebuie să fie intactă, neafectată de carii, această cerință fiind valabilă și pentru ceilalți dinți frontali, pentru ca aspectul să fie unul cu adevărat estetic. În caz contrar, este bine să tratezi orice probleme ale danturii înainte de a aplica piercingul dentar. După fixarea accesoriului, este indicat să nu mănânci vreme de câteva ore, pentru ca acesta să adere cât mai bine pe suprafața dintelui, iar apoi, să eviți periajul energic în zona cu pricina în primele 24 de ore.

Indiferent de alegerea pe care o vei face, ține minte că un zâmbet seducător este, în primul rând, unul care emană sănătate. Amintește-ți să faci o vizită la medicul stomatolog de minim două ori pe an, astfel încât zâmbetul tău să se mențină luminos și plin de vitalitate.

Sursa foto: Shutterstock.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Dentotal

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton