Cluburi de noapte, cafenele, baruri sau cazinouri? Deși Madeira nu este una dintre cele mai cunoscute destinații în ceea ce priveste viața de noapte, Funchal, capitala insulei este aici să ne surprindă cu o varietate de localuri pline de viață. Trebuie să recunoaștem că, în timpul săptămânii, viața de noapte este mult mai liniștită comparativ cu weekendurile animate și pline de distracție, însa acest lucru este de înteles, având în vedere că viața de zi cu zi a Madeirei nu s-a supus înca ritmului alert al unei vieți turistice. Cea mai mare parte din viața de noapte a insulei este adunată în și în jurul capitalei sale Fuchalului. Plin de discoteci, baruri, cluburi si cafenele, indiferent de cum si unde alegi să-ți petreci serile pe insula poți fi sigur că nu te vei plictisi niciodată.
Local sau internațional? Bar-uri și pub-uri pe care nu trebuie să le ratezi
În Funchal viața de noapte îsi are începutul la unul dintre barurile aflate pe străduțele pietruite ale zonei. Fie că îti dorești să te cufunzi în atmosfera locală, la unul dintre barurile autohtone ce-ți oferă posibilitatea de a cunoaște și de a interacționa cu oamenii locului, fie că îti dorești să te simți ca acasă, la unul dintre barurile tradiționale englezesti si irlandeze (unde poți urmări evenimente sportive) Funchal este locul care îmbina noul cu obișnuitul, oferind experiențe pe toate gusturile. Un lucru ce nu trebuie ratat este berea locală, Coral. Având propria fabrică de bere pe insulă, Madeira se laudă cu producția berii Coral, care a ajuns să fie o bere premiată pe plan internațional.
Viața de noapte de la malul marii
După ce s-au încins spiritele la barurile si puburile din inima orașului, îndreaptă-ți atenția spre malul mării și continuă-ti seara la unul dintre cluburile aflate chiar pe promenadă. Aici vei gasi o varietate de cluburi ce te invită pe ringul de dans unde sunetele anilor ‘80 se amestecă cu muzica house modernă. Pe lângă cocktailurile clasice și atat de bine cunoscute pe plan internațional, Madeira aduce în lumina reflectoarelor o băutura extrem de populară pe insulă, Poncha. Făcută din pălincă locală, suc de portocale sau lămâie, miere și zahăr, această băutură este preferată atât de localnici cât și de turiști.
Deși Madeira este în principal cunoscută pentru minunățiile naturale ce se contopesc în peisaje spectaculose, insula începe încet-încet să-și deschidă porțile vieții de noapte chiar în capitala sa, Funchal. Noaptea de Revelion este o marcă a destinației, intrând în cartea recordurilor de repetate ori cu cel mai spectaculos foc de artificii din lume. Vă imaginați ce petreceri de neratat se organizează în acea perioadă nu?
Așadar, dacă vizitezi Madeira și ai nevoie de asistență în găsirea celei mai bune si convenabile oferte de călătorie chiar în centrul orașului, Cocktail Holidays îți sare în ajutor cu aceste pachete turistice.