Tot ce trebuie să știi înainte să ajungi la Summer Well 2022

.

Mai sunt doar câteva zile până la Summer Well. La doar 30 de minute distanță de București, peste 30 de artiști vor urca pe 4 scene amplasate pe Domeniul Știrbey. Timp de 3 zile vor fi celebrate arta, muzica, fashion-ul și cultura, într-un mod unic și de neratat.

Pentru că ne dorim ca și această ediție să fie una memorabilă, vei regăsi în paragrafele următoare câteva lucruri pe care ar fi bine să le cunoști înainte de a ajunge la festival.


Care-i treaba cu accesul?

Accesul în festival se va face din str. Oltului, în următoarele intervale orare: 14:00-22:00 (vineri) și 12:00-22:00 (sâmbătă și duminică). Porțile festivalului se vor închide în fiecare seară la ora 04:00. Vă așteptăm cât mai devreme pentru a evita aglomerația.

Un alt aspect important este cel legat de acreditări. Programul pentru acreditări va fi în fiecare zi între 08:00 – 20:00. După ora 20:00, nu se mai pot face acreditări (presă, parteneri, guestlist).


Noutăți la buzunar

Disponibilă atât pe App Store,  cât și Google Play, aplicația Summer Well conține toate informațiile necesare pe parcursul festivalului: program pe zile, harta, listă food & drinks, opțiuni de entertainment și chiar biletele de acces achiziționate de pe summerwell.ro. Sfatul nostru este să îți activezi opțiunea de „push notification’, pentru a fi la curent cu ultimele noutăți din timpul festivalului.

Patru moduri diferite în care poți ajunge la festival

Domeniul Știrbey este o zonă destul de accesibilă, unde se poate ajunge prin următoarele modalități: autobuz, tren, bicicletă, mașină.

1. Autobuz

Biletele se pot achiziționa direct de pe summerwell.ro și de la intrarea în autobuz, costul unei călătorii fiind de 20 lei, adică 40 lei o călătorie dus-întors. Plecarea se va realiza din București, stația Clăbucet (zona Piața Chibrit). Primul transport către Domeniul Știrbey va pleca la orele: 13:30 (vineri) și 12:00 (sâmbătă și duminică).


Autobuzele vor circula la intervale cuprinse între 10 și 20 de minute, asigurând un flux continuu.

Pentru echipele de vânzări bilete, programul va fi următorul:

Vineri

Începere program – 12:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit – ora 13:30.

Încheiere program – 05:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea – 05:00.

Sâmbătă

Începere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit – ora 12:00

Încheiere program – 05:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea – 05:00


Duminică

Începere program – 11:30 – plecarea primului autobuz de la Piața Chibrit – ora 12:00

Încheiere program – 05:00 – plecarea ultimului autobuz de la Buftea – 05:00

Punctele de îmbarcare/vânzare bilete vor fi:

București, Stația Clăbucet (intersecția blvd. Ion Mihalache cu Calea Griviței)

Buftea – lângă stația de îmbarcare din proximitatea festivalului, amenajată special pentru a fi ușor vizibilă participanților.

2. Tren

O altă modalitate de transport pe care o încurajăm pentru a veni spre festival este trenul. Plecând din Gara de Nord, poți opta pentru un bilet pe ruta București – Buftea. Mai departe, la gara din Buftea vei putea merge cu trotinete Splash sau poți merge 20 de minute pe jos.


Nu există trenuri de întoarcere din Buftea către București după terminarea concertelor.

Pentru bilete și programul călătoriilor, vizitează site-ul mersultrenurilor.infofer.ro

3. Bicicletă

Totodată încurajăm sportul și mișcarea, iar dacă și tu te numeri printre cei curajoși când vine vorba de transport și optezi pentru bicicletă, vom asigura o parcare dedicată acestora la intrarea în festival.

4. Mașina personală

Nu există parcare dedicată pentru public și vă recomandăm să lăsați mașinile acasă pentru a evita aglomerația. Verificați rutele alternative: Chitila – Buftea, Corbeanca – Buftea.


Puncte de prim ajutor

Acestea vor fi disponibile în diferite puncte ale festivalului, fiind marcate pe harta ce se regăsește în aplicația mobilă Summer Well. Mai mult, deși e o perioadă în care ne bucurăm de contextele sociale, încurajăm participanții să aibă la îndemână dezinfectant și măști asortate cu ținutele de festival.

Good to know despre bilete

1. Asigură-te că biletul este valid

Dacă ai cerut ca biletul să îți fie schimbat în trecut și acesta a fost achiziționat de pe summerwell.ro sau easytickets.ro, asigură-te că vei prezenta varianta actualizată a acestuia. Poți verifica acest lucru pe summerwell.ro, la secțiunea account.


Biletele din 2020 și 2021 nu sunt valabile la intrare dacă acestea nu au fost schimbate și confirmate de către echipa Summer Well.

Biletul poate fi prezentat în format electronic sau fizic. Important este ca fiecare participant să aibă asupra lui biletul (de ex. nu pe telefonul însoțitorilor).

Brățara e cheia de intrare

Cu o săptămână înainte de festival, orice participant își poate ridica brățara de festival din Orange Shop Victoriei și din Băneasa Shopping City. Pentru a facilita procesul e indicat să consulți înainte programul și să ai biletul descărcat pe telefon.


Unde mergi și ce faci?

Programul este împărțit pe zile și scene. Lista completă poate fi regăsită în aplicația mobilă Summer Well, secțiunea line-up, respectiv hartă, pentru o orientare completă în timp și spațiu.

Un top-up făcut înseamnă 15 minute în plus de distracție

La intrarea în festival, fiecare participant va primi un cod PIN. Cu acest cod poți realiza top-up-ul online al brățării de festival. Înregistrează-te pe summerwell.ro/topup și adaugă suma de bani dorită pe brățară.

Banii pot fi retrași online înapoi în contul bancar din care s-a realizat tranzacția până la data de  20 august. Suma minimă care poate fi retrasă înapoi online este de 30 lei. Sumele mai mici de acest prag pot fi ridicate doar din cadrul festivalului.

Comisionul bancar aferent refund-ului online către conturile bancare din alte țări (nu din România) va fi suportat de participant, conform regulamentului festivalului.

Reguli făcute să nu fie încălcate

Lucrurile memorabile se construiesc mereu împreună. Și noi suntem foarte nerăbdători să te cunoaștem și să ne distrăm pe ritmurile artiștilor noștri preferați, dar hai să-ți spunem cu ce ne poți ajuta tu ca acest eveniment să fie unul de neuitat.   

– Citește secțiunea de FAQs: https://summerwell.ro/faqs

–  Descoperă ultimele noutăți live pe serverul dedicat de discord: https://discord.gg/cGAbeZA2

– IMPORTANT! Participanții minori trebuie să poarte asupra lor o copie a certificatului de naștere sau orice alt act de identitate. Minorii peste 12 ani trebuie să aibă și declarația de angajament semnată și completată de părintele sau tutorele legal al minorului.

– Anul acesta am renunțat la opțiunea de camping.

– Brățările de festival nu pot fi date jos pe tot parcursul evenimentului, în momentul în care acest lucru se întâmplă, accesul la festival este restricționat.

– Must-haves: act de identitate, declarație de angajament (pentru minorii peste 12 ani), bilet valabil.

– Toți participanții sunt supuși unei percheziții la intrare, fără excepții permise. Refuzul controlului corporal atrage interzicerea accesului la festival pentru participant.

– Nu în ultimul rând, te invităm să consulți lista obiectelor care nu pot fi aduse în cadrul festivalului. Credem cu tărie că Summer Well este un eveniment care încurajează distracția în mod responsabil, astfel consumul substanțelor psihotrope / stupefiante (droguri) este complet interzisă.

Pentru a consulta regulamentul în detaliu, inclusiv listele cu obiecte care pot / nu pot fi aduse în cadrul festivalului, vizitează link-ul următor: https://summerwell.ro/p/regulament