Timp liber de toamnă - distracția continuă și după finalul verii

.

Începutul toamnei este o perioadă asociată de obicei cu munca intensă, cu activitate amplă pe plan profesional și eventual educațional. Însă distracția poate fi inclusă, chiar și câte puțin, în timpul nostru liber din lunile de toamnă, la fel ca oricând în timpul anului. Există în continuare numeroase activități de divertisment care ne pot oferi energie pozitivă și ne pot ajuta să avem o viață mai echilibrată, mai plăcută în ansamblu.

Pe internet pot fi accesate mereu informații despre evenimentele organizate în perioada imediat următoare. Acum, nu lipsesc festivalurile de toamnă, de la Oktoberfest Brașov (festival dedicat berii, o replică a celebrului festival de la Munchen, din Bavaria, Germania) și până la George Enescu Festival – serie de evenimente culturale de prestigiu internațional. În zona de cinematografie, la Constanța se organizează chiar în această perioadă SUNSCREEN Film & Arts Festival, pus în scenă chiar de organizatorii Festivalului Internaţional de Film Transilvania. 


Pentru iubitorii de fotbal, toamna aduce o mulțime de meciuri în SuperLiga României, dar și în competițiile europene. Demn de remarcat este că două formații românești, FCSB și CFR Cluj, evoluează în grupele UEFA Europa Conference League, deci vor fi programate partide de mare interes pentru pasionații de fotbal din țara noastră. În prima ligă, Rapid și Farul par echipele în formă de moment, cu surprize neașteptate de la Petrolul și Hermannstadt, echipe aflate de asemenea în partea superioară a clasamentului. FCSB și CFR Cluj par să se concentreze mai mult pe parcursul european, dar cu siguranță vor face eforturi să revină în top în SuperLiga României. 


Dincolo de toate acestea, serile de fotbal de toamnă pot include meciuri impresionante în UEFA Champions League și UEFA Europa League, dar și week-enduri cu mult fotbal din La Liga, Serie A, Premier League și Bundesliga – competiții naționale de fotbal din Europa foarte apreciate de către români. Meciurile pot fi urmărite desigur nu doar acasă, ci și în baruri, restaurante, cafenele, terase (dacă vremea de toamnă permite).

Pentru distracția de acasă există mereu atracțiile online. Aici, un capitol important este reprezentat de jocuri online, inclusiv jocuri de cazino. De altfel, sectorul de casino Romania s-a dezvoltat mult pe internet, se pot juca sloturi online în cazinouri licențiate, jocuri ca la aparate (celebrele păcănele) și chiar jocuri de masă de cazinou. 


Tot în mediul online, distracția poate include filme și seriale pe platformele de streaming. Multe seriale populare vin cu sezoane noi în perioada următoare, iar aceste platforme de video streaming anunță o mulțime de lansări de filme noi care cu siguranță se vor bucura de succes prin prisma actorilor de top implicați. 


Nu în ultimul rând, pentru distracția de toamnă putem aminti oportunitatea călătoriilor ieftine în diverse destinații europene. Se poate merge așadar în vacanță nu doar în țară, ci și în orașe din Europa, cu zboruri low-cost. Vacanțele de toamnă pot avea prețuri foarte avantajoase. Iubitorii de fotbal pot profita de astfel de călătorii de tip city-break pentru a vedea live pe stadion meciuri de top din Anglia, Franța, Italia, Germania sau Spania.