De cele mai multe ori, principala problemă a noastră, femeile, este că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm. Indiferent că avem, sau nu, o garderobă plină de haine, ne regăsim în acest impas, unde avem senzația că nimic nu se potrivește și trebuie constant să mergem la cumpărături. Făcând asta, nu numai că ajungem să cheltuim mulți bani, dar pierdem și timp prețios pentru a lua o decizie.
5 articole vestimentare care nu ar trebui să îți lipsească din garderobă
- O pereche de blugi simpli
Blugii reprezintă unul dintre cele mai esențiale articole vestimentare pe care ar trebui să le deții. Fie că sunt negri, albaștri sau orice altă culoare clasică, cu o pereche simplă, nu poți da niciodată greș. Aceștia pot fi purtați în nenumărate combinații, fie casual, sau mai sofisticate. Poți opta pentru un tricou grafic și o pereche de teniși, sau o cămașă mai elegantă și o pereche de pantofi cu toc. Indiferent de varianta pe care o alegi, vei avea tot timpul o măsură de siguranță când vine vorba de ținuta ta.
- O cămașă albă
Fie că alegi una care să îți accentueze silueta, sau una bărbătească oversized, cămașa albă este un articol must-have datorită versatilității acesteia. Poate fi purtată atât într-un mod elegant, cu sacou, pantaloni creion și pantofi, dar și mai relaxat, cu o pereche de pantaloni de piele, sneakerși albi și o jachetă, conturând ținuta potrivită pentru orice ocazie.
- O rochie care să îți complimenteze corpul
Cea mai simplă haină de accesorizat este rochia, deoarece trebuie doar să mai alegi încălțămintea, bijuteriile și ești gata să ieși pe ușă. Data următoare când te duci la cumpărături, ia-ți din timp și caută rochia perfectă pentru tine. Indiferent că este una mulată, maxi, mini, în formă de A sau diafană, contează doar să te facă să te simți bine în corpul tău. Atunci când ai în garderobă un articol vestimentar în care te simți de milioane, șansele să vrei să îl porți cu fiecare ocazie sunt considerabil mai mari.
- O pereche de pantofi cu toc confortabili
Indiferent de stilul de viață pe care îl ai, sau tipul de ținute pe care le alegi în viața de zi cu zi este recomandat să deții o pereche de pantofi cu toc versatili. Când vine vorba de pantofi, cel mai bine este să optezi pentru încălțăminte din piele naturală pentru femei, avantajul principal al acesteia fiind confortul oferit. Astfel, nu îți va fi frică să îi porți din cauza durerilor de picioare, sau al disconfortului, arătând constant mai elegantă.
- O jachetă de piele neagră
Un ultim articol vestimentar care nu ar trebui să îți lipsească din garderobă este jacheta de piele. În materie de geci, este cea mai versatilă opțiune pe care o poți avea, putând fi purtată atât în sezonul mai cald, cât și în sezonul rece, atunci când te îmbraci în straturi. Fie că o combini cu o ținută simplă, sau una mai elegantă, aceasta nu te va lăsa niciodată la greu.
În concluzie, având hainele potrivite în garderobă, îți poți ușura viața și te poți îmbrăca frumos fără a cheltui mulți bani, nemaifiind nevoie să mergi la cumpărături pentru fiecare ieșire în oraș. Contează doar să faci achizițiile corecte și vei scăpa de chinul îmbrăcatului!
Sursa foto: freepik.com