Superchill School, atelier de percuție în parcul IOR din Capitală

.

Cu mult entuziasm și voie bună, de ziua copilului a fost sărbătoare și în sufletele celor mici!

La inițiativa Superchill School- „Tradiție din percuție' și Nicu Dumitrescu, fondatorul școlii, au susținut în această zi specială un atelier de percuție în parcul IOR din capitală. Alături de părinți si de copii, binevoitori la distracție și ateliere de creație, ne-am distrat și am învățat câteva ritmuri de tobe și percuție specific școlii noastre. Așteptam copii și adulți la școală, anul acesta ne dorim să ajungem la un număr cât mai mare de percuționisti.


Evenimentul s-a născut într-un moment în care se făceau repetiții în parc cu copii din trupă Acesta a avut loc de ziua copilului, 1 iunie 2022 și s-a dovedit a fi un adevărat fenomen unde sute de copii au venit și au cântat alături de noi. Cu o trupă de 30 de percuționisti, am participat la diverse evenimente însă pandemia ne-a împiedicat să ne extindem.


Bătăile inimii unui copil se amplifica de la bucuria care răsare din această activitate. Cu fiecare bătaie în tobe energia crește, iar zâmbetele se înmulțesc.


Și noi ce ne-am dori să vedem la copii noștri? Satisfacție, bucurie, zâmbete, distracție, mulțumire, creativitate, ținută, încredere de sine. Și dacă se poate să fie aici și acum!


Acesta este scopul pe care îl are școala noastră Superchill School. Acela de a produce fericire prin energia copiilor.

Însă mai multe puteți vedea și auzii chiar de la noi!

Adresa: Bulevardul Mircea Vodă 5 sector 3


Contact: 0720988418

E-mail: superchillschool@yahoo.com

www.superchillschool.ro

 Bianca Perețeanu
                                                                                                                                                  Redactor InfoArt