Din momentul în care face parte din viața voastră, un bebeluș este motivul pentru care vă străduiți mai mult cu privire la orice. Vă doriți să faceți totul cât mai bine. Iar când vine vorba de sterilizare, uneori ducem la extremă această necesitate. Când știm că am sterilizat corect? Pentru a merge la sigur, preferați aparatele speciale de sterilizat.
Sterilizatorul electric – iată cât de ușor este de folosit
În trecut, în lipsa de sterilizatoare pentru biberoane, mamele foloseau apă clocotită pentru a curăța tetinele, suzetele, biberoanele. Practica aceasta dura de cele mai multe ori cel puțin până la vârstă de un an. Pentru că imunitatea bebelușilor încă nu este dezvoltată, riscurile sunt destul de mari de a contacta viruși diverși din cauza unei spălări necorespunzătoare a unor ustensile sau accesorii. Oh, și ce le mai place bebelușilor să guste orice din jurul lor. Instinctiv, până când descoperă ce este de mâncare și ce nu, vor duce tot la guriță.
Ce este greșit în a turna efectiv apă clocotită peste accesoriile pentru bebeluș? Acestea se pot deforma, vă puteți răni, apa clocotită este posibil să nu ajungă chiar peste tot pe suprafața unui produs. Din fericire, acum există sterilizatoare diverse în magazinele de profil. Nu doar că automatizează acest proces de sterilizare, însă îl fac și mai sigur și mai ușor.
Sterilizatoarele, printre primele achiziții – iată și oferta KidsCare
Variantele de sterilizatoare de la Kidscare.ro sunt o idee excelentă. Le veți găsi disponibile în stoc, livrate imediat. Acestea presupun să așezați în interiorul aparatului fiecare piesă parte din biberon, suzetele de asemenea și să urmați câteva instrucțiuni simple.
Funcționează fără să mai fie necesară intervenția voastră, are program rapid de sterilizare, pe bază de aburi. Asta înseamnă că va avea consum redus de apă, dar maximă eficiență în a curăța perfect suprafețele. Are eficiență de 99,9% privind curățarea de germeni dăunători.
Ușor de întreținut de asemenea, veți găsi modele diverse care se disting unele față de altele prin capacitatea pe care o au și eventuale extra funcții ajutătoare. Pot fi sterilizate până la 6 biberoane, unele au funcție rapidă pentru a scurta programele. Chiar și în decurs de 24 de ore, atât timp cât capacul nu este ridicat, conținutul rămâne steril.
Cât costă un sterilizator?
Orice investiție realizată pentru sănătatea și starea de bine a celui mic merită. Sterilizatorul se numără printre primele achiziții făcute, chiar și înainte de nașterea bebelușului. Chiar dacă acesta nu este hrănit cu lapte formulă, încât să sterilizați zi de zi, tot vă va fi necesar. Sterilizați jucăria de dentiție, tetinele, suzetele, poate chiar și pompa de san.
În funcție de caracteristicile sale, un sterilizator electric vă scoate din buzunare în medie 200 de lei. Nu uitați însă că în această perioadă există reduceri aplicate la o gama vastă de produse la kidscare.ro. Alegeți dintre acestea ce vi se potrivește nevoilor. Stocul este disponibil imediat, livrarea rapidă și beneficiați și de garanție pentru orice achiziție realizată de aici.
Contact: [email protected]