Povești de succes: trei articole vestimentare care sunt astăzi cunoscute pe tot Globul

.

Când vine vorba despre articole de modă premium, societatea este de obicei împărțită între a le aprecia sau a le disprețui. Tendințele din industrie se schimbă rapid, așa că, atunci când un nou accesoriu sau articol de îmbrăcăminte ajunge pe piață, este un moment bun pentru a reflecta asupra reacției societății. 

O haină sau o bijuterie de lux nu reflectă doar calitatea produsului. Este o metodă prin care purtătorii comunică statutul social, stilul de viață, standardele. Probabil, din această cauză, cele mai multe persoane caută să își achiziționeze obiecte asociate caselor de modă și designerilor celebri.


Fie că ești sau nu fan al obiectelor de lux, trebuie să recunoști că popularitatea acestora este incredibilă, iar în spatele reputației se află poveștile care le-au adus faima din zilele noastre:

Imperiul genților Michael Kors

Michael Kors este cunoscut pentru gențile care au uimit publicul în anii 2000. Au fost și încă sunt considerate produse de lux la prețuri rezonabile și de înaltă calitate, aceste caracteristici făcându-le o achiziție excelentă. Michael Kors era deja cunoscut în Statele Unite ca designer de modă, dar ceea ce l-a făcut cu adevărat celebru a fost rolul său de jurat în serialul Project Runway, un reality show în care designerii aspiranți concurează pentru oportunitatea de a produce o colecție de modă pentru Săptămâna Modei din New York. Kors a primit multă atenție odată cu difuzarea primului sezon, în 2004, iar cu ajutorul faimei tocmai culese’, a reușit să creeze propria linie de parfumuri și genți de mână. Până în 2015, deja era miliardar și, ulterior, a atras atenția unor branduri precum Jimmy Choo și Versace, devenind, prin colaborarea cu acestea, unul dintre cei mai de succes designeri de modă din toate timpurile.


Desigur, Michael Kors a fost priceput și norocos să facă parte din programul TV care a oferit o nouă traiectorie carierei sale, dar ceea ce a făcut cu adevărat diferența când a venit vorba de menținerea faimei au fost campaniile sale de PR, prețurile accesibile și calitatea produselor. Kors a înțeles exact ce își dorește publicul țintă: articole vestimentare la modă, în toate mărimile, la prețuri rezonabile. Pe lângă reclamele inteligente care generează vânzări record în fiecare sezon, brandul folosește piele Saffiano de cea mai înaltă calitate pentru genți, brevetată anterior de către Prada. Prețurile pentru accesorii sunt, de asemenea, convenabile, iar valurile de reduceri oferă șansa oricărei persoane care își dorește un obiect de calitate să și-l poată achiziționa. 


Cizmele UGG

Dacă te-ai născut în anii 1990, probabil că ai fost martor la apogeul cizmelor UGG. Celebritățile le-au purtat pe toată durata anilor 2000, cu blugi, treninguri și chiar rochii. Kate Hudson și Kate Moss, de exemplu, au apărut de nicăieri cu aceste cizme și toată lumea a înnebunit după ele. Dar cum au ajuns atât de populare?


Brandul UGG a fost lansat în 1978 și a avut un început dificil, vânzând doar 30 de perechi în primul său sezon. Primul imbold de popularitate al mărcii a venit în 1994, când cizmele au fost purtate de către echipa olimpică a Statelor Unite. Cizmele UGG au devenit populare și după ce Oprah Winfrey le-a inclus pe lista sa de lucruri preferate, în cadrul emisiunii proprii, în 2004. De atunci, au devenit cunoscute, generând popularitate și venituri enorme. În timp ce compania este cea mai cunoscută pentru vânzarea de cizme UGG dama, aceasta  produce, de asemenea, și sandale, jachete, mănuși și chiar articole de uz casnic, cum ar fi păturile.


Nike Air 

Nike este un brand de notorietate, care produce echipament și haine sport. Această firmă, împreună cu alte nume grele’ din industrie, cum ar fi Puma și Adidas, stabilește regulile modei și îmbrăcămintei de tip streetwear. În zilele noastre, este greu să găsești pe cineva care să nu dețină cel puțin o pereche de pantofi ai acestui brand.

Te-ai întrebat vreodată cum a devenit atât de populară perechea ta preferată de Nike? Nike a fost înființată în 1964 de un antrenor și un student al Universității Oregon. Inițial, Blue Ribbon Sports, așa cum era cunoscut brandul la acea vreme, era distribuitor pentru un producător japonez de pantofi. Bill Bowerman a creat, în cele din urmă, pantofii originali Nike, utilizând baza de pantofi japonezi pe care firma sa îi distribuia și tălpile sculptate cu ajutorul unui fier pentru modelarea vafelor. Când emblema swoosh a fost introdusă inițial, în 1978, Blue Ribbon Sports s-a redenumit, devenind Nike. Succesul Nike a rezultat din diversele sale parteneriate cu superstaruri precum Ilie Năstase, primul sportiv care a semnat un contract de sponsorizare cu brandul, Michael Jordan și Roger Federer.


Există articole vestimentare de lux pe care le recunoști strict după forme, texturi sau culori, dar și o mulțime de branduri care și-au marcat puternic prezența prin folosirea unor logo-uri recognoscibile. Indiferent despre ce scenariu vorbim, cu siguranță, în jurul Michael Kors, UGG și Nike Air s-a construit, de-a lungul timpului, un adevărat cult.

Sursă foto: Unsplash