Parent&kid, cel mai cool trend al lectiilor de inot

.

Piscinele și bazinele acoperite au făcut ca înotul să nu mai fie doar un sport estival, spre bucuria celor mari pasionați de apă, și a celor mici, pasionați de bălăceală.

Lecțiile de înot pentru copii sau pentru adulți sunt o prezență constantă în programele cluburilor, dar cel mai cool trend îl reprezintă combinarea celor două în cursuri de înot parent&kid. Pentru că vara este lungă și momentele de distracție sunt multe, beneficiile unui astfel de curs sunt multiple, pentru toată familia.


Când ne gândim la apă, instinctiv ne gândim la siguranță. Pentru cei mici, apa este un mediu fascinant, indiferent că vorbim despre valuri sau o piscină cu apă turcoaz. Dar pentru părinți, grija și supravegherea celor mici, în apropierea apei, poate fi o provocare, mai ales dacă părintele însuși nu are o relație bună cu apa (teamă, traume în urma unur incindente trăite sau observate). Lecțiile de înot care îi implică pe copil și părinte creează un spațiu de siguranță emotională în primul rând, pentru copil. Acesta înțelege că, într-un mediu larg, pe care nu îl poate controla, are sprijinul și protecția părintelui. Pentru adult, dobândirea abilității de a înota în același timp cu cel mic îi oferă acestuia o înțelegere exactă a procesului de învățare, a duratei și a progresului pe care cel mic îl face.


Un risc al lecțiilor de înot informale și sporadice, oferite de părinte, îl reprezintă supraevaluarea abilităților de înot dobândite de copil. Având alături un antrenor calificat, cu experiență și un program bine structurat și adaptat nevoilor părintelui și copilului, cursurile de înot au consistența necesară pentru ca ambii să poată acumula micro-abilitățile necesare înotului. Părintele și copilul învața împreună ce înseamnă flotabilitatea, menținerea capului în apă pe durata exercițiilor, respirația corectă, mișcările de brațe și de picioare executate eficient.


„În cei 18 ani de prezență în viața sportivă din România, ca fondator al clubului Bucharest Sport Club, am observat cât de mult contează ca părintele să înțeleagă punctul în care se află copilul lui înainte de începerea cursurilor de înot, și să aibă reperele corecte pentru progresul acestuia. În multe cazuri, părinții își aduc copiii la bazin pentru că ei înșiși se tem de apă și vor să își știe copiii în siguranță. Am creat abonamentele Părinți&copii pentru că, cel puțin când sunt mici, la piscine sau la mare copiii vor intra în apă însoțiți de părinți și e foarte bine ca ambii să aibă încredere și confort în mediul acvatic. Este și o modalitate foarte frumoasă de a întări legătura dintre ei, de a crea amintiri și, foarte important, de a avea o liniște mentală pe termen lung, că și împreună și separat sunt în siguranță în apă’, explică Marius Grigore, antrenor-fondator Bucharest Sport Club.


Vara este încă la început, iar marea și piscinele așteaptă părinții și copiii să se bucure de apă în siguranță. Înotul se învață la orice vârstă și, înainte de a fi un sport, este o abilitate necesară atât pentru distracție, dar mai ales pentru siguranță în mediul acvatic.