Nuanțe de păr la modă în 2022

.

Se pot spune multe deja despre anul 2022, însă un cuvânt sigur îl categorizează cu precizie: exuberanță. După ani de zile trăiți în restricții, cu interzis la evenimente, petreceri, concerte și chiar și întâlniri afară, forfota evenimentelor a revenit la viață. De aici și deciziile femeilor de înfrumusețare au devenit mai îndrăznețe. 

De aceea, nuanțele de păr la modă în 2022 sunt menite să te inspire la o renaștere a bunei dispoziții și a entuziasmului. Alegerile clasice nu își mai găsesc deloc locul, pe când cele ieșite din comun sunt parte din noua normalitate. Citește în continuare pentru a afla ce nuanță de păr te va ajuta să îți faci o apariție modernă de mâine.


1. Blondul căpșună

Există atâtea nuanțe de blond câte preferințe printre doamne și domnișoare. Însă blondul căpșună este o nuanță specială de blond. 

Îl recunoști în momentul în care te întrebi dacă purtătoarea este blondă sau roșcată. Iar această misterioasă carte de vizită este exact ceea ce anul 2022 a comandat în materie de trenduri surprinzătoare.

Tonurile de blond căpșună se întâlnesc la granița dintre culorile de cupru și galben pal. Este o alegere caldă cu subtonuri roșcate sau una de roșcat cu reflexii de aur.


Această nuanță se potrivește cel mai bine celor cu tenul cu subton cald, indiferent dacă nuanța primară e de lapte sau de olive. Însă cu siguranță va atrage privirile chiar și în cel mai aglomerat spațiu pentru inspirație, anume feedul de Instagram.

2. Ciocolata neagră

Cum de această nuanță clasică revine în atenția femeilor în 2022? Răspunsul e simplu. Culoarea de păr de ciocolată neagră este doar o ramă seducătoare care încadrează alegerile îndrăznețe.

Imaginează-ți un ruj roșu de foc în contrast cu pletele pătrunzătoare de abanos. Sau o rochie verde smarald pe care se resfiră misterios câteva fire de ciocolată topită. Nu-i așa că această nuanță oferă oricărei alegere de machiaj sau de vestimentație o adâncime romantică?


Însă ceea ce e de remarcat la această nuanță e că nu e totul despre întuneric. Din contră, brunetul se regăsește în proporție de 60%, pe când restul spațiului e inundat din loc în loc de reflexii de bronz. Acest joc de culori oferă volum și mișcare buclelor de ciocolată neagră. Delicios, decadent și enigmatic, portretul femeii cu păr de ciocolată neagră se potrivește contextului din 2022. Acum e momentul în care impulsurile vulcanice îndeamnă femeile spre a adopta o imagine de impact.


3. Mov pastel

Iar acum trecem la cel mai viu giuvaer din colecția de nuanțe favorite de păr din 2022. Tonul pastelat de mov este o alegere diafană, infantilă, menită să sublinieze puterea sufletelor sensibile de a își expune sensibilitatea în văzul tuturor.

Această colorare e departe de a se afla în registrul aspectelor naturale ale imaginii unei femei moderne. Însă popularitatea acestei nuanțe în 2022 se datorează dorinței arzătoare de exprimare, după o pauză de doi ani de zile de la o viață socială plină de libertate.


Așadar, deopotrivă rebel și poetic, movul pastel poate fi purtat într-o compoziție monocoloră sau se pretează chiar și la balayage. Indiferent de alegerea stilului, culoarea lavandei îți va vorbi cu siguranță pe limba ta atâta timp cât ești neconformistă.

4. Albul cenușiu

Culoarea părului de cenușă denotă o altă exprimare a unei personalități puternice. Acest ton de gheață e o alegere fenomenală iar paleta sa de subtonuri e îndeajuns de bogată și generoasă pentru a se mula pe orice tip de aspect. Poți opta pentru nuanțe de cenușiu ce dau în blond, lila, platină, perlă sau doar argintiu. 


Poate avantaja femeile cu tunsori scurte de bob, femeile mature care se confruntă cu prezența firelor albe sau femeilor de orice vârstă care doresc își schimbe aspectul într-unul elegant. Această alegere impune respect și adaugă o patină de lux oricărei ținute.

5. Roșcatul de cupru

Focul roșcatelor nu putea să lipsească din atenția juriului din 2022 care setează trendurile cu privire la coloristica părului. Roșcatul de cupru e o nuanță deosebită. Nu se încadrează nici la portocaliu, nici la roșu, nici la caramel.


Această alegere se înrudește mai mult cu roșul blond, maro sau roșul saturat, în funcție de nuanța aleasă. Dacă alte nuanțe favorite în anul 2022 pot acomoda fără probleme stiluri sofisticate de balayage sau ombre, află că roșcatul de cupru fascinează mai mult pe cont propriu. Fiind o colorare fascinantă, acest ton are suficientă stamină pentru a da viață buclelor și lungimilor lungi de plete.

Roșcatul de cupru creează un contrast ravisant cu ochii albaștri. Împreună formează un aspect pe care nimeni nu-l poate uita ușor. Este cu siguranță o posibilitate de schimbare a imaginii pentru femeile cu caracter curajos, care știu cum să farmece prin gesturi și priviri o sală întreagă atunci când sunt în centrul atenției.