Materiale de promovare prin care îți poți promova afacerea

 advertising.ringier
.

În ultimii ani, publicitatea online a luat un adevărat avânt, și nu puține sunt companiile care apelează la ea pentru a-și dezvolta afacerea. Cu toate acestea, metodele clasice încă nu și-au spus ultimul cuvânt și da, încă mai sunt chiar foarte eficiente.

Offline și online

Specialiștii sunt de părere că atunci când îți dorești o promovare bună a afacerii tale, trebuie să le îmbini pe amândouă, publicitatea online și cea offline. Și chiar dacă mulți dintre noi petrecem destul de mult timp pe internet, publicitatea tradițională este indispensabilă și are rolul său, bine stabilit.

Metode de promovare în offline

Există mai multe metode de promovare tradițională, iar acestea se referă la tipărirea de cărți de vizită, pliante, broșuri, cataloage cu produse, obiecte promoționale, reclame în presa scrisă, și multe altele. Despre cât de importante sunt ele, vei afla din rândurile de mai jos.

Flyere și pliante

Cele două sunt pur și simplu perfecte atunci când vine vorba despre o campanie de marketing derulată în mediul offline, pentru că sunt o metodă excelentă prin care ajungi mai ușor la publicul țintă. Oamenii oit afla mult mai ușor despre produsele tale, serviciile, promoțiile și ofertele speciale. Evident, este mai mult decât important ca toate acestea să fie prezentate cât mai atractiv, și în condiții grafice deosebite. În acest caz, chiar ai nevoie de adevărați profesioniști în domeniu, iar pe www.markprint.ro găsești exact ceea ce ai nevoie.

Cărțile de vizită

Orice manager care se respectă trebuie să aibă asupra sa o casetă cu multe cărți de vizită, pe care să le poată oferi imediat potențialilor clienți, partenerilor de afaceri și altor persoane care ar putea avea legătură cu afacerea respectivă. Din nou, există anumite reguli de realizare a unor cărți de vizită, și despre care poți afla mai multe de la cei care se pricep cu adevărat la crearea lor.

Cum poți crea o broșură de succes

Unele dintre cele mai folosite materiale de promovare în mediul offline sunt și broșurile. Acestea sunt foarte apreciate în primul rând pentru că au un impact deosebit în rândul publicului țintă. Și, de fiecare dată, realizarea unei broșuri perfecte reprezintă o adevărată provocare, din toate punctele de vedere. Așadar, aici nimic nu trebuie neglijat, și chiar nu este o exagerare când spunem că nu există loc de greșeli.

A4 sau A5

De regulă, când vine vorba despre formatul unei broșuri, două sunt cele preferate de majoritatea celor care apelează la ele pentru a-și promova afacerea. Este vorba despre A4 sau A5, format închis. Coperta poate fi mată sau lucioasă, în funcție de cerințele celor care au comandat broșura. Cert este că, de regulă, cele lucioase sunt mai atractive pentru ochiul nostru, și de aceea sunt preferate.

Modul de legare

La prima vedere, părea destul de simplu să creezi o broșură prin care să îți promovezi mai bine afacerea, un anumit produs sau serviciu. Lucrurile se complică puțin, pentru că sunt o mulțime de detalii de care să ții cont. Printre acestea se află și modul de legare al broșurii, care se face în funcție de numărul de pagini al acesteia. Vei avea de ales dintre capsare, folosirea de spiral metalică, sau broșare. Aceasta din urmă este de preferat atunci când avem un număr mai mare de pagini – peste 50, sau pentru cataloagele cu produse.

Prima impresie contează

La fel cum în viața reală, când întâlnim pe cineva pentru prima dată, acea impresie de început contează, la fel stau lucrurile și în ceea ce privește broșurile. Impactul major îl va avea prima pagină, de aceea este bine ca aceasta să fie cât mai atrăgătoare, să îl îndemne pe cel care a ales sau primit respectiva broșură să vrea să o răsfoiască și în continuare. În mod obligatoriu, pe prima pagină trebuie să se afle logo-ul firmei tale, sloganul – dacă există, adresa de contact, pagina web și cât mai multe imagini care să-i atragă atenția. Apoi, în restul paginilor vei trece informații de care potențialul client are nevoie pentru a se convinge că apelând la firma ta face cea mai bună alegere. Ultima pagină a broșurii trebuie să fie un fel de oglindă a primei, așa că din nou vei trece datele de indentificare a firmei, și eventual și câteva nume ale unor persoane de contact.

Cum te ajută pliantele în dezvoltarea afacerii

Pliantele sunt, în continuare, niște metode foarte eficiente de promovarea offline a afacerii tale. De aceea, ne-am permis să îți oferim câteva informații despre cum ar trebui să fie un pliant, pentru a avea un impact mare în rândul publicului țintă și nu numai.

Scopul unui pliant

Specialiștii sunt de părere că un pliant, realizat așa cum trebuie, îndeplinește un dublu scop: contribuie la promovarea brandului firmei și ajută publicul să asocieze anumite produse/servicii cu compania ta, dar și oferă informații esențiale despre servicii/produse, eventual și promoții sau oferte speciale.

Text și design

Nu este nevoie să mai adăugăm că este nevoie ca și acesta să fie realizat în condiții grafice deosebite, nu? Dar nu uita că un pliant are nevoie de două mari caracteristici pentru a ieși în evidență: text și design, ambele la superlativ.

Suntem ființe vizuale, așa că în primul rând ochiul va reține design-ul, iar dacă acesta este unul atractiv, va urma și curiozitatea de a citi mai multe informații. Întotdeauna informațiile importante se vor așeza în partea superioară a pliantului, în timp ce imaginile ar fi bine să fie poziționate în partea dreaptă. Sunt mici trucuri de efect, dar foarte eficiente.

Nu este o soluție bună să folosești un amestec de fonturi și mărimi, care nu vor face decât să obosească pe cel care intenționează să afle mai multe informații. Cât mai simplu, atractiv, iar textul să fie ușor de citit, și fără fraze lungi, care plictisesc cititorul.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton