'Regele moare' de Eugène Ionesco, regizat de Andreea și Andrei Grosu a avut premiera la sfârșitul anului 2017 și se joacă, încă de pe atunci, cu casă închisă. Spectacolul se reia după o foarte lungă așteptare, așă că vă așteptăm vineri, 8 octombrie de la ora 19:30 să vedeți 'Regele moare', o poveste de o emoție copleșitoare, în care fiecare dintre noi joacă rolul principal.
Mi-am spus că poți să înveți să mori, că poți să-i înveți pe alții să moară. Acesta îmi pare lucrul esențial pe care-l putem face, fiindcă suntem niște muribunzi care nu acceptăm să murim ‒ motivează dramaturgul Eugène Ionesco nașterea piesei Regele moare
Textul este cea mai caldă, înduioșătoare și sinceră mărturisire a omului Eugène Ionesco despre marea întâlnire finală. Neliniștile nesfârșite, agonia permanentă din Jurnalele sale își găsesc transpunerea dramatică într-unul dintre cele mai profunde „poeme' despre moarte și acceptarea ei. O metaforă alegorică a trecerii, o confesiune în oglindă a propriei conștiințe. Întreaga zbatere interioară a lui Bérenger‒ revolta, frica, spaima, groaza, tristețea, bucuria, dorința de a trăi, amintirile, nostalgia, resemnarea ‒ nu este altceva decât un ceremonial al trecerii prin care el, omul,învață acceptarea, învață a muri. Dar Bérenger nu e singur. O are alături pe soția sa. Regina Marguerite și Regina Marie ‒ două aspecte ale uneia și aceleiași femei. Marguerite ‒ inițiatoarea, cea care permite accesul altor lumi „lumea dinaintea nașterii și cea de după'‒ ea îl naște, ea îl ajută să pășească în lumea de dincolo; Marie ‒ grația, tandrețea, fragilitatea ‒ neputincioasă în fața Morții.
Cu: Mariana Mihuț, Victor Rebengiuc, Ana Ciontea, Șerban Pavlu, Florentina Țilea și Richard Bovnoczki
Regie:Andrei și Andreea GrosuScenografie:Vladimir TurturicaLight design:Chris Jaeger
Regie tehnică: Adrian Ionescu
Vineri, 8 octombrie, de la ora 19:30, sala Ion Caramitru, TNB. Mai multe informații și bilete online: https://www.tnb.ro/ro/regele-moare
foto credit: Florin Ghioca