Îți dorești o vacanță peste hotare? Cum poți obține despăgubiri atunci când zborul tău este anulat sau întârziat

.

Perioada sărbătorilor de iarnă aduce cu sine o nostalgie mult apreciată de majoritatea oamenilor care sărbătoresc Crăciunul. Orașe superbe precum Strasbourg sau Viena se întrec în târguri de Crăciun, iar Parisul a instalat de mai bine de 2 săptămâni lumințe tematice spectaculoase pentru a demonstra, încă o dată, că titulatura de „orașul luminilor' îi va rămâne veșnic. Mai mult, atunci când conturile de pe rețelele de socializare sunt pline cu fotografii superbe din aceste locuri, dorința de a achiziționa un bilet de avion instant crește și mai mult. 

O vacanță într-unul dintre aceste orașe poate fi exact ce avem nevoie pentru a simți magia sărbătorilor, dar ce ne facem atunci când planurile ne sunt date peste cap de anularea sau întârzierea zborurilor? 


Poți primi despăgubiri pentru neplăcerile create din vina operatorilor de zbor

Puțini oameni își cunosc drepturile în cazul unor situații care implică anularea sau întârzierea zborurilor. Poți obține o compensație pentru zbor întârziat sau anulat datorită Regulamentului Comisiei Europene 261/2004. Acesta a creat un cadru proprice pentru rezolvarea acestor neplăceri, varianta despăgubirilor și a compensațiilor fiind o metodă elegantă pentru a oferi călătorilor nedreptățiți ceea ce li se cuvine pentru neplăcerile create. Toate țările UE și companiile de zbor care operează curse pe teritoriul uniunii trebuie să respecte acest regulament. 


În plus față de teritoriul aerian al Uniunii Europene, acest regulament se aplică și în cazul zborurilor operare din/spre teritoriul țărilor SEE precum Islanda, Norvegia și Elveția, precum și al teritoriilor europene ultraperiferice cum ar fi Insulele Canare, Martinica, Guyana Franceză, Martinica, Madeira etc. 

În funcție de originea, destinația și operatorul aerian, un pasager are dreptul la despăgubiri și compensații dacă zborul cu probleme pentru care dorește să formuleze o plângere îndeplinește una dintre următoarele condiții: 


  • zbor cu plecare dintr-o țară UE și aterizare într-o altă țară UE, indiferent de compania aeriană care îl operează;
  • zbor cu plecare din afara UE și aterizare într-o țară UE, operat de o companie de zbor europeană;
  • zbor cu plecare dintr-o țară UE și aterizare într-o țară din afara UE, indiferent de operatorul de zbor;

În ce constau despăgubirile și compensațiile?

Călătorii ale căror vacanțe au fost stricate de programul zborurilor pot primi despăgubiri sau compensații sub forma unei sume de bani care variază în funcție de distanța parcursă și timpul scurs până la primirea unei curse alternative. Astfel, te poți regăsi în una dintre următoarele situații:


Suma  Distanța zborului Timpul scurs până la obținerea cursei alternative
125 euro Zbor mai scurt de 1500km Mai puțin de 2 ore
250 euro Zbor mai scurt de 1500km Mai mult de 2 ore
200 euro  Zbor între 1500km și 3500km Mai puțin de 3 ore
400 euro  Zbor între 1500km și 3500km Mai mult de 3 ore
200 euro Zbor mai lung de 3500km, în interiorul UE Mai puțin de 4 ore
400 euro Zbor mai lung de 3500km, în interiorul UE Mai mult de 4 ore
300 euro Zbor mai lung de 3500km, în afara UE Mai puțin de 4 ore
600 euro Zbor mai lung de 3500km, în afara UE Mai mult de 4 ore

Cum poți obține despăgubiri pentru zborurile cu probleme?

Toți pasagerii care trec printr-o astfel de experiență neplăcută trebuie să aibă în vedere 2 detalii importante pentru recuperarea banilor pierduți în timpul întârzierilor: 


  • păstrează cu atenție toate documentele legate de zbor, atât în format fizic cât și electronic (bilete de îmbarcare, e-mail-uri, corespondență etc.) ;
  • refuză orice „cadou’ pe care compania aeriană încearcă să ți-l ofere în momentul în care anunță problemele de zbor. Putem include aici alimente și băuturi, precum și recompense sub forma voucherelor de reduceri sau puncte în contul de pe platforma companiei de zbor. Acceptarea acestor recompense îți poate anula șansele de a obține despăgubiri și compensații ulterior. 

Mai mult, Regulamentul CE acoperă doar neplăcerile create de anularea sau întârzierea zborurilor din cauza operatorului de zbor. Dacă pasagerul ratează un zbor sau întârzie la poarta de îmbarcare, acesta nu are dreptul la despăgubiri sau compensații. 

Poți depune o reclamație pentru un zbor Tarom pe site-ul lor sau la compania de zbor care opera cursa ta pentru a îți exprima nemulțumirile. Din nefericire, o simplă cerere formulată pe site-ul operatorului nu va fi suficientă pentru a-ți recupera banii. Pentru a primi despăgubiri sau compensații trebuie să te pregătești pentru un proces birocratic intens. 


Dacă nu îți place birocrația sau pur și simplu nu ai timp să te ocupi de dosarul tău, poți apela la o firmă specializată în recuperarea despăgubirilor și compensațiilor pentru clienții nedreptățiți de companiile de zbor, cum ar fi AirAdvisor. Tot ce ai de făcut este să completezi cererea de pe site-ul firmei. Astfel, în doar 2-3 minute ai demarat procesul pentru recuperarea banilor și te poți întoarce la activitățile tale de zi cu zi. 

Un reprezentant al firmei te va contacta să discutați speța, iar juriștii specializați vor face tot posibilul ca rezultatul cererii tale să fie unul de succes. Mai mult, nu trebuie să plătești nimic în faza inițială. Onorariul juriștilor se plătește doar atunci când cazul tău se rezolvă favorabil și constă în 30% din suma obținută de la operatorul de zbor. Poți pleca în vacanța de sărbători fără grija pierderilor financiare din cauza problemelor de zbor!