Idei practice pentru bucătăria ta

 bogdan.galca
.

Femeia modernă nu mai alocă tot atâta timp gătitului așa cum se obișnuia în trecut, dar asta nu înseamnă că bucătăria rămâne pe un plan secundar în preocupările sale. Chiar dacă nu pregătești felurite tipuri de mâncare, timpul pe care îl petreci în bucătărie rămâne în topul activităților desfășurate în casă. Fie că savurezi o cană de cafea, un mic dejun rapid sau prepari o cină, te vei afla mai mereu în această cameră. Și dacă tot petreci așa mult timp în bucătărie, de ce să nu faci acest spațiu să devină la fel de plăcut ca orice altă încăpere din casă sau, de ce nu, cel mai plăcut? 

Dacă bucătăria ta are nevoie doar de câteva îmbunătățiri sau de o schimbare radicală pentru a fi cât mai utilă, iată câțiva pași pe care trebuie să-i urmezi când îți faci planurile.

Creează-ți o listă cu tot ceea ce ai nevoie

Înainte de a apela la experți în domeniu, cel mai bine este să te gândești ce anume îți lipsește sau ce lucruri nu îți sunt de folos din cele pe care deja le ai. Cu siguranță, opinia unei persoane specializate te va ajuta mult în alegerea pe care urmează să o faci, însă cu toții avem preferințele noastre. Acest aspect te va ajuta atât la reducerea costurilor cu mobilierul, vesela și aparatele electrocasnice, cât și la eliberarea spațiului ocupat inutil. Așadar, gândește-te exact la ce feluri de mâncare prepari în mod uzual, câte persoane te vizitează sau se află în momentul de față în locuință. 

Alege electrocasnicele încorporate

Cel mai important aspect la care trebuie să te gândești atunci când îți amenajezi bucătăria este spațiul alocat electrocasnicelor. Numeroase tipuri de mobilier făcute la comandă integrează perfect un frigider, un cuptor incorporabil gaz și o plită, care sunt nelipsite din orice bucătărie. 

În multe cazuri, gospodinele preferă cuptorul la o înălțime medie, astfel încât utilizarea să fie cât mai confortabilă. De asemenea, o plită plată este mult mai ușor de curățat, chiar dacă poate fi mai sensibilă. Aceste elemente încorporabile au avantajul unui design variat și sunt accesibile în nuanțe diferite, din oțel inoxidabil, oferind posibilitatea de a crea un spațiu personalizat și în ton cu mobilierul. 

Optează pentru un stil rustic sau pentru unul modern

În cazul bucătăriilor rustice, vei avea în vedere adăugarea unor piese inspirate din tradiție, precum vase de lut, tacâmuri din lemn, diferite coșulețe pentru fructe și legume, ștergare. Toate acestea vor fi utilizate nu numai pentru natura lor practică, ci și pentru decorul mobilei și al pereților. 

În cazul bucătăriilor moderne, te vei axa mai mult pe felul în care aranjezi piesele de mobilier, în așa fel încât să fie cât mai practice. În ambele cazuri, te vei orienta în principal în funcție de modalitățile de îmbinare a mobilei și a aparatelor electrice, astfel încât să fie simplu de accesat. Caută piese care merg bine împreună și care încap în spațiul pe care îl ai disponibil, pentru a nu avea o bucătărie înghesuită.

Alege cele mai potrivite culori

Odată ce ai terminat cu aspectul practic și stilistic, nu mai rămâne decât să dai un aer cât mai personal bucătăriei tale. Culoarea mobilierului, a pereților și a podelei este de asemenea un element foarte important. Cele mai populare culori sunt cele deschise, precum bej, gri pal sau crem, însă, dacă vrei să dai o notă personală, poți opta și pentru culorile închise sau aprinse.

Când îți propui să reorganizezi bucătăria, este esențial să te simți confortabil atât în momentele de relaxare, în fața unei căni de ceai, dar și atunci când pregătești o masă festivă sau o prăjitură delicioasă. Este un mic capriciu pe care ți-l permiți, așadar, nu îți economisi timpul când faci alegerile.

Sursa foto: shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Beko

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton