Food pairing de excepție - între artă și știință

 bogdan.galca
.

The Saint 139, restobarul cochet de pe Calea Victoriei duce arta și știința food pairing-ul la un nou nivel. Cu o abordare fresh și inovativă, care presupune alegerea mâncării în funcție de băutură, nu invers așa cum se obișnuiește, The Saint 139 le propune clienților o mulțime de rețete unice de cocktailuri, care sunt asociate cu măiestrie cu preparate delicioase din bucătăria internațională.

Nu încape îndoială că platingul preparatelor joacă un rol esențial în restaurantele de lux și nu numai. Cu toate acestea, atenția acordată modului în care arată un fel de mâncare este doar o componentă a experienței culinare. La fel de importantă este și ordinea temporală a servirii preparatelor. Deși există o tendință din ce în ce mai accentuată de a acorda prioritate elementelor de plating ale unui fel de mâncare, astfel încât să bucure ochii privitorului, nu trebuie omisă realizarea unui echilibru optim al senzațiilor de la nivelul papilelor gustative. Anumite combinații de ingrediente sau preparate au un gust mai bun atunci când sunt servite simultan sau într-o anumită secvență.

În food pairing există trei principii generale de asociere a aromelor: similaritatea — potrivirea componentelor pe baza compușilor de arome obișnuiți (sau profiluri de arome similare); contrast — combinații care sunt alese intenționat pentru că diferă unele de altele; și sinergia- acele combinații care împreună oferă noi experiențe de aromă sau se armonizează, potențându-se reciproc.

Dacă luăm în considerare alimentele de zi cu zi, contrastul dinamic produs în timpul consumului aduce un plus de satisfacție și sporește savoarea percepută – cum ar fi schimbarea temperaturii la servirea unei înghețate sau modificările texturale atunci când mâncăm o bucată de ciocolată sau un aliment crocant. O noțiune recent introdusă este aceea de „escaladare hedonică', termen care descrie plăcerea crescută a fiecărei bucăți ingerate dintr-un aliment care conține arome multiple identificabile, ce sunt dezvăluite succesiv. Un exemplu de astfel de aliment este caramelul sărat.

Mulți bucătari de top încep să ia în considerare din ce în ce mai des modul în care clienții interacționează cu mâncărurile lor. Chiar dacă felurile de mâncare de pe fiecare farfurie sunt aceleași, ordinea în care diversele elemente sunt servite poate schimba fundamental experiența culinară.

În ceea ce privește asocierile mâncarii cu vinul, o recomandare des întâlnită este asocierea vinului roșu cu carnea și a vinului alb cu peștele. Această sugestie poate fi explicată, cel puțin parțial, prin interacțiunile care au loc între componentele care se găsesc în vin și în mâncare. Proteinele alimentare din carne reduc intensitatea gustului amar și astringența vinului roșu tanic. Ele pot ajuta, de asemenea, la atenuarea acidului și astringenței unui vin alb sec.

Combinarea aromelor poate influența anumite componente ale experienței de degustare. Un studiu recent a presupus analiza combinațiilor de vin și brânză, iar participanții au gustat vinurile Pacherenc, Sancerre, Bourgogne și Madiran, după ce au servit multiple feluri de brânzeturi. Unul dintre rezultatele acestei cercetări a arătat că brânza a modificat în mai mare măsură aroma vinului, decât invers (vinul nu a alterat percepția gustului brânzeturilor). În acest caz, asocierile dintre vin și brânzeturi ar putea fi văzute ca o modalitate de a îmbunătăți sau de a reduce proprietățile senzoriale specifice ale unui vin, cu atât mai mult cu cât consumul de brânză a ajutat la reducerea astringenței percepute a vinurilor.

Nu doar vinurile se asociază cu mâncarea, ci și cocktailurile ocupă un loc de cinste în food pairing. The Saint 139 propune un pairing îndrăzneț pornind de la băutură ca element central. Aici poți avea parte de experiență gastronomică desăvârșită, căci o mulțime de preparate din bucătăria internațională sunt asociate cu o subtilă măiestrie cu delicioase cocktailuri, rezultând o sinergie de arome și texturi.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton