Echipamentele de bucătărie pe gaz - Merită să le acorzi o șansă, ori să faci loc modelelor electrice moderne?

.

Deschiderea unui business în domeniu HoReCa presupune un lung șir de provocări, începând cu echipamentele pentru dotarea spațiului și până la formarea unei echipe eficiente. Echipamentele profesionale presupun costuri majore. Tocmai de aceea, nimeni nu își poate permite soluții provizorii, care să compromită activitatea personalului și să predispună business-ul unui eșec iminent. 

Un subiect de dezbatere permanentă vizează celebra comparație între eficiența echipamentelor de bucătărie electrice și cele pe bază de gaz. Chiar dacă aparatura electrică impresionează prin estetica modernă, echipamentele pe gaz asigură costuri reduse la factură și posibilitate de manevrare la îndemâna oricui. 


Top 7 argumente care arată că, echipamentele pe gaz țin pasul cu nevoile omului modern

Mai departe, noi punctăm cele mai importante avantaje ale clasicului echipament de bucătărie pe gaz, urmând ca alegerea să rămână la aprecierea nevoilor tale.

  • Nu usucă mâncarea

Să începem cu clasicul aragaz pe gaz. Primul avantaj pe care îl remarcă bucătarii vizează procesul de degajare a vaporilor care mențin un nivel optim de umiditate, ceea ce se dovedește un ‘must-have în prepararea rețetelor suculente. 


  • Presiune ridicată încă de la pornire

Utilajele pe gaz garantează o temperatură înaltă încă de la acționarea butonului, iar nivelul de căldură poate fi reglat ușor. Modelele performante de aragazuri pe gaz sunt dotate cu sisteme de oprire automată a gazului în cazul în care se stinge flacăra. 


  • Materiale cu rezistență la temperaturi extreme

Plita pe gaz excelează la capitolul durabilitate, oferind o durată mai lungă de viață prin comparație cu modelele electrice sau cu inducție. Plita pe gaz este concepută din materiale rezistente la uzură și temperaturi înalte, începând de la oțel inoxidabil și până la sticlă robustă. 

  • Preparare uniformă a alimentelor

Utilajele pe bază de gaz, fie că vorbim de plite, fie de cuptoare produc un transfer direct de căldură, ceea ce reduce timpul de încălzire al alimentelor și garantează prepararea uniformă a produselor.


  • Funcționare independentă de sursele de electricitate

Plitele, aragazurile, sau cuptoarele cu gaz sunt independente de surse de electricitate, avantaj care permite continuarea activităților casnice, chiar și în eventualitatea unor pene de curent.  Acestea sunt funcționabile inclusiv în zonele unde nu există posibilitate de branșament la rețeaua de gaze, deoarece permit alimentarea la butelie.


  • Design simplist 

Echipamentele pentru bucătărie care funcționează cu gaz dispun de o structură limitată la butoane, care controlează cu precizie nivelul de căldură. Astfel, printr-o simplă apăsare de buton poți regla temperatura în funcție de cerințele alimentare. Acest lucru este mai rar întâlnit la utilajele electrice, unde trecerea la o temperatură durează câteva minute.

Pe vremuri, utilajele de bucătărie pe gaz deranjau utilizatorii din cauza design-ului robust, care ocupa majoritatea spațiului în bucătăriile mici. Azi, tehnologiile moderne oferă clienților modele cu structură compactă, care asigură economie de spațiu. Poți alege un cuptor incorporabil pe gaz, care să se integreze elegant în design-ul bucătăriei tale, indiferent de stilul de amenajare, sau de dimensiunea spațiului. 


  • Marjă largă de modele

De asemenea, ai la dispoziție o gamă largă de utilaje din care să-l alegi pe cel care se pliază nevoilor tale. De exemplu, plitele sau aragazurile pe gaz prezintă un număr variabil de arzătoare, care începe de la 1 și ajunge până la 4.

În concluzie, dacă ai avut până acum rețineri în privința utilajelor pe gaz, află că, acestea au ținut pasul cu vremurile, s-au adaptat nevoilor societății moderne, oferind rezultate satisfăcătoare și nivel optim de confort, similare echipamentelor electrice. Mai mult, articolele pe gaz asigură continuitate în operarea comenzilor, chiar în contextele întreruperilor de curent, lucru care nu se aplică aparatelor electrice.