„D-ale carnavalului”, regizat de Alexandru Dabija, clocot de pasiuni trădate şi răzbunate!

.

Cea mai recentă montare semnată de regizorul Alexandru Dabija la Teatrul Naţional din Bucureşti, D-ale carnavalului, bine-cunoscuta comedie satirică a lui I.L.Caragiale vă aşteaptă pe 13 martie, la Sala Studio.

Un text clasic citit într-o cheie modernă. Un vârtej comic, pe turnantă,  un bucluc amoros, în caz de trădare, cu necaz şi vitriol, şi multe-multe încurcături (!), …dar totul e bine când se termină cu bine!


Spectatorii sunt așteptați să descâlcească ițele unui… cvintet amoros, nu doar pe cele ale clasicului triunghi amoros.

Respingând tentația carnavalului cu confetti, Alexandru Dabija propune un amețitor carusel al golului și nimicniciei.

Vă veţi bucura de personajele suculente din universul carnavalesc-caragialesc împreună cu câţiva dintre cei mai îndrăgiţi actori ai teatrului:

Irina Movilă, Natalia Călin, Rodica Ionescu, Claudiu Bleonț, Gavril Pătru, Emilian Oprea, Marius Rizea / Ionuț Toader, Mihai Munteniță, Mihai Calotă, Ciprian Nicula.


Un spectacol provocator a cărui estetică se apropie de cea a filmului mut, care scoate la lumină cu mijloace realiste absurdul condiţiei umane. Ansamblul scenografic (decorul Raluca Alexandrescu; costumele Liliana Cenean) și mișcarea scenică (Florin Fieroiu) surprind întreg mecanismul acestei comedii clasice „alb-negru’ în care sunt prinse ca într-o morișcă destinele personajelor-fantoșă „ambetate’ de gândul răzbunării în propria lor țopârlănie și imbecilizare.


Iar dacă vă întrebați: mai e Caragiale contemporanul nostru? regizorul Alexandru Dabija răspunde printr-o montare modernă, dar fidelă textului că, de fapt, lumea lui nenea Iancu e veșnic în noi și nu facem decât să râdem de noi înșine.


Biletele se pot procura de la Casa de bilete TNB, precum şi online, de pe www.mystage.ro.