Mașinile hybrid sunt prevăzute cu un sistem de propulsie ce include două tipuri de motor: un motor convențional și un motor electric. Cel din urmă poate fi alimentat atât de la o sursă compatibilă cu sistemul autoturismului, cât și prin manevrele efectuate în timpul condusului. Dacă te interesează achiziționarea unei mașini hybrid, vezi cum se clasifică acestea, ce avantaje asigură, dar și alte informații relevante pentru o posibilă alegere.
Influența mașinilor hybrid asupra mediului înconjurător
Modelele din clasa hibridelor au un impact pozitiv asupra mediului înconjurător, iar acest lucru este datorat mai multor factori. În primul rând, aceste mașini generează mai puține emisii cu efect de seră, în comparație cu vehiculele pe benzină sau motorină, deoarece utilizează (parțial sau total) energia electrică pentru propulsie.
Totodată, prin combinarea unui motor convențional cu un motor electric, mașinile hybrid consumă mai puțin combustibil fosil, ceea ce duce la o reducere a cererii de petrol și, implicit, la o reducere a extracției acestuia, cu impact pozitiv asupra mediului.
În plus, sistemele duale de propulsie includ adesea tehnologii de recuperare a energiei de frânare, proces ce permite transformarea energiei cinetice în energie electrică. Aceasta este ulterior stocată în bateria sistemului de propulsie, asigurându-se o utilizare mai eficientă a resurselor disponibile.
Mai mult decât atât, autoturismele hibride sunt mai silențioase în comparație cu vehiculele cu motoare tradiționale, mai ales atunci când funcționează în modul electric. Acest lucru contribuie la reducerea poluării fonice în zonele urbane, îmbunătățind astfel calitatea vieții locuitorilor și reducând stresul cauzat de zgomot.
Cum funcționează motorul unei mașini hybrid
În cadrul unui astfel de ansamblu complex, trecerea de la motorul pe benzină / motorina la cel electric și invers se realizează fie manual, fie în mod automat. Iată în cazuri se realizează această tranziție:
- nivelul de energie al bateriei electrice este scăzut;
- autovehiculul frânează, accelerează sau rulează în marșarier;
- cadrul în care se conduce implică nevoia unui nivel de putere superior;
- drumul pe care se circulă include porțiuni cu serpentine și drumuri înclinate.
Cum să alegi mașina hybrid potrivită pentru tine
Pentru a alege mașina hibridă potrivită pentru nevoile tale, este importantă stabilirea unui buget și înțelegerea altor costuri aferente utilizării unui astfel de autoturism: asigurarea, anumite impozite și taxe, costurile de întreținere etc. De asemenea, trebuie să analizezi nevoile personale în ceea ce privește dimensiunea mașinii, autonomia, capacitatea de încărcare și viteza maximă, precum și modul în care intenționezi să utilizezi vehiculul. Există diferite tipuri de mașini hybrid disponibile pe piață, fiecare având propriile caracteristici și avantaje:
Mașinile Mild Hybrid
Modelele din această categorie vin un design compact, fiind o soluție ideală pentru condusul în mediul urban. Modelele Mild Hybrid 12V și Mild Hybrid 48V sunt cele mai cunoscute de pe piață, asigurând un consum redus de combustibil, adaptabilitate la traficul aglomerat, soluții pentru frânarea regenerativă, experiențe de condus foarte bune și un nivel de uzură redus la nivelul frânelor.
Mașinile Plug-In Hybrid
Asigură atât încărcarea în timpul condusului, cât și la stațiile speciale din oraș sau din mediul extraurban. De asemenea, se pot încărca la prize normale, dacă sursele respective sunt compatibile cu sistemul electric al mașinii. Modelele Plug-In Hybrid sunt apreciate pentru autonomia ideală, exclusiv pe modul electric, atunci când sunt realizate deplasări în interiorul orașului. De asemenea, asigură un nivel redus al emisiilor, un demaraj excelent și economii de combustibil reflectate în costul mediu achitat la pompă.
Mașinile Full Hybrid
Cele mai performante modele de mașină au baterii de dimensiuni impresionante, ce asigură deplasarea pe modul electric la viteze mici. De asemenea, sistemul de propulsie dual este echipat și cu un motor convențional mult mai puternic. La viteze mari, acesta produce în timp real energie electrică, transmisă prin generator bateriei. Decelerarea este o altă manevră cu ajutorul căreia se produce energie (prin frânarea regenerativă).
Mașinile Strong Hybrid
Suzuki Vitara Hybrid este cel mai apreciat model de Strong Hybrid, cu un sistem de propulsie compact și ușor, ce include motoarele BOOSTERJET și DUALJET. Sistemul unic de tracțiune 4×4 ALLGRIP asigură un condus confortabil atât în oraș, cât și pe suprafețe de teren dificile. Suzuki Vitara Strong Hybrid 140V dispune de o unitate motor ce are și rol de generator, ce facilitează obținerea unei puteri maxime de 24 kW (33 CP), precum și a unui cuplu maxim de 60 nM.
Acest ansamblu pune lin în mișcare autoturismul, susține motorul termic în etapa de accelerare și are capacitatea de a propulsa mașina exclusiv pe modul electric, la viteze mici, la viteze de croazieră sau în marșarier. De aceea, Suzuki Vitara Strong Hybrid oferă un consum de combustibil redus semnificativ. Puterea maximă a sistemului său de propulsie este de 116 CP.
Tendințe și inovații de viitor în domeniul mașinilor hibrid
În viitor, este preconizată o dezvoltare continuă a tehnologiilor mașinilor hybrid în industria auto:
– creșterea autonomiei mașinilor, prin îmbunătățirea tehnologiilor bateriilor și a sistemelor de încărcare;
– integrarea unor tehnologii de inteligență artificială, pentru ca mașinile să fie mai eficiente și mai sigure;
– dezvoltarea unor modele cu consum și mai mic de combustibil, prin utilizarea unor materiale mai ușoare și a unor motorizări mai eficiente;
– îmbunătățirea sistemelor de încărcare, prin creșterea numărului de stații și dezvoltarea tehnologiilor wireless de încărcare;
Ține cont de aceste informații și află mai multe lucruri importante de la dealerul auto cu care colaborezi, astfel încât să alegi cea mai bună mașină hibrid pentru nevoile tale!