Cum să îți coafezi părul pentru sărbătorile de Paște. Simplu și eficient, chiar din confortul locuinței tale

.

Încă puțin și urmează una dintre cele mai importante sărbători, Paștele, ocazie cu care mulți dintre noi ne reunim cu cei apropiați. Până la revederea mult așteptată, sunt lucruri de care fiecare trebuie să ne ocupăm: fie că este vorba despre curățenia generală, de preparatele pe care le vom servi la masa de Paște sau de modul în care ne vom prezenta în fața invitaților. Lista de activități este încărcată, la fel este și disponibilitatea saloanelor de înfrumusețare în perioada aceasta. Dacă nu ai reușit să obții o programare, îți arătăm cum poți să realizezi o coafură rapidă, dar cu aspect profesional, direct din confortul locuinței tale.

Look rapid ca la salon fără căldură excesivă


Pentru că femeile nu se mulțumesc cu puțin atunci când vine vorba de părul lor, tehnologia le sare în ajutor cu o soluție inovatoare care nu doar că le conferă un look ca la salon, ci protejează sănătatea firului de păr în timpul procesului de coafare. Este vorba despre aparatul de coafat Dyson Airwrap  care îți pune la dispoziție o gamă largă de stiluri pe care le poți încerca: de la bucle bine definite până la un look fresh cu foarte mult volum, toate acestea fără a folosi căldură excesivă. Secretul coafării rapide, eficiente și deloc nocive se află în efectul Coandă, nucleul tehnologiei multistyler-ului. Datorită fenomenului aerodinamic, părul este atras pe barele de ondulare sau pe suprafața periilor de coafare, folosind doar aerul.


Coafare adaptată nevoilor tale 

Fără jumătăți de măsură! Acum ai suficient timp să termini aranjarea mesei de Paște, să-ți alegi ținuta potrivită și să te gândești cu ce coafură vrei să-ți surprinzi invitații. Dyson Airwrap este complicele tău în această operațiune pentru că te ajută să-ți usuci părul și să-l coafezi, în același timp. Dacă ești în criză de timp și nu vrei să optezi pentru nimic complicat, tot ce trebuie să faci este să treci uscătorul pre-coafare prin părul uscat 80% și vei vedea cum părul tău capătă mai mult volum, cu până la 58% mai puțin păr electrizat și fire rebele. Iar dacă timpul îți permite să explorezi mai mult, cu noile bare de ondulare de 30mm și 40mm poți realiza bucle voluminoase în sensul acelor de ceasornic și în sens invers, folosind doar un singur accesoriu. 


Experimentează cu cele 6 accesorii unice

Dacă nu ai nicio idee despre cum vrei să arate părul tău, nu te îngrijora. Dyson Airwrap vine cu 6 accesorii specifice care îți facilitează coafura dorită, fără efort și cu mai puține efecte nocive cauzate de căldură. Uscătorul netezește părul și reduce efectul de electrizare; barele de ondulare creează bucle spectaculoase, folosind doar aerul; peria fermă de netezire îndreaptă părul și reduce efectul static; peria moale de netezire usucă și oferă volum părului, în timp ce îți protejează scalpul în timpul coafării; peria rotundă pentru volum usucă și coafează părul, realizând un look bogat în volum. Alege accesoriul potrivit și fii gata să-ți întâmpini invitații în cea mai bună formă a ta! Dyson Airwrap multistyler este disponibil pe web site-ul oficial Dyson în România și poate fi achiziționat cu o reducere de 20%, aplicând codul GIFT20 la efectuarea comenzii.