Ce să vizitezi în Germania - câteva repere

 bogdan.galca
.

Dacă ar trebui să rezumăm oferta turistică a Germaniei, am putea spune ca regăsim câte puțin din toate. De la văile frumoase ale râurilor Rin și Mosel până la munții maiestuoși ai Alpilor Bavarezi, de pe țărmurile minunate ale lacului Konstanz și până pe coastele accidentate ale Mării Baltice și Mării Nordului, există ceva frumos sau interesant de văzut la fiecare pas.

Situată nu prea departe de țara noastră, găsești aici aproape orice ai căuta – fie că este vorba de o vacanță plină de experiențe culturale incredibile sau de aventuri distractive în aer liber.

Iată câteva sugestii care te vor ajuta să alegi din multitudinea de destinații.

Descoperă orașe și locuri

Capitală a Germaniei, Berlinul, cu cei aproape patru milioane de locuitori ai săi, este unul dintre cele mai dinamice și vibrante orașe din Europa. Ai la îndemână aici nenumărate restaurante cu meniuri sofisticate sau tradiționale, magazine pentru cei îndrăgostiți de shopping, nenumărate posibilități de divertisment, excelente galerii de artă și muzee, care abia așteaptă să fie explorate. 

Nu ar trebui să lipsească din lista obiectivelor de vizitat Poarta Brandenburg, Insula Muzeu (Museumsinsel), Turnul Televiziunii, Domul din Berlin, Palatul Charlottenburg, cartierul Nikolai sau Grădina Botanică., o croazieră pe râul Spree sau te poți bucura, în timpul iernii, de Târgul de Crăciun din Piața Jandarmeriei (Gendarmenmarkt).

Încântătorul oraș Baden-Baden este considerat capitala balneară a Germaniei. Datorită climei sale blânde și izvoarelor termale, acest oraș fermecător din inima popularei regiuni turistice Pădurea Neagră a fost timp de secole o destinație pentru cei bogați și celebri, aflați în căutare de experiențe inedite.

Celor iubitori de natură, autostrada Pădurea Neagră le oferă ocazia de a admira priveliștile neasemuit de frumoase ale munților din care izvorăște Dunărea.

Savurează specialitățile culinare germane

Hamburg este orașul natal al multor celebrități, precum Johannes Brahms, Felix Mendelssohn, Karl Lagerfeld sau Angela Merkel, dar și locul de naștere al unuia dintre cele mai apreciate preparate culinare: binecunoscutul hamburger. Deși a fost făcută celebră de către americani, celebra chiftea își are originea aici, pe malurile Elbei, toate celelalte retete de hamburgeri nefiind decât interpretări ale originalului german. 

În Koblenz, castelul Lahneck sau Münzplatz sunt locuri în care poți savura gustoasa specialitate locală, numită „flammkuchen', o tartă care poate fi sărată sau dulce, după preferință.

La Berlin poți încerca delicioasele feluri de mâncare orientală din cartierul Kreuzberg sau șnițelul berlinez, pe care-l găsești în mai toate pub-urile și restaurantele, însoțit de cartofi, sfeclă roșie sau alte garnituri. Și dacă tot ești în Berlin, delectează-te cu renumitul currywurst, cârnatul tradițional german sau cu o porție de spätzle, pastele germane servite în diferite combinații.

Fă o călătorie în istoria Germaniei 

Koblenz, fosta reședință a electorilor de Trier, este situat la confluența a două dintre cele mai importante râuri din Europa: Mosel și Rin. Orașul străbate ambele lor maluri, ceea ce l-a făcut să devină, cu timpul, un important centru comercial și de apărare. Valoarea sa strategică poate fi văzută în rămășițele numeroaselor fortificații vechi construite aici: Castelul Ehrenbreitstein și Fortul Constantin, pe care le poți vizita.

Nu poți rata o croazieră pe Rin, la bordul vasului cu aburi RMS Goethe, o vizită la Muzeul Armelor, sau o călătorie cu telecabina în partea cea mai înaltă a orașului.

Cu o istorie care merge până în epoca romană, Baden-Baden te va captiva cu faimoasa grădină balneară a stațiunii, Kurgarten, considerată de multă vreme centrul vieții culturale din oraș. Poți vizita aici nenumărate galerii de artă și magazine mici, cu articole la modă, te poți relaxa în cafenele sau poți lua masa în restaurante cochete.

Acestea sunt doar câteva dintre atracțiile frumoasei Germanii. Poate vacanța viitoare ai să încerci câteva dintre ele. Nu-ți va părea rău.

Sursa FOTO: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Mega Image

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton