Care sunt avantajele și dezavantajele fațetelor dentare

 advertising.ringier
.

Foarte multe persoane care trec pragul clinicilor stomatologice își doresc să aibă dinți albi și aliniați. Și, pe bună dreptate, pentru că un zâmbet frumos și dinți aliniați te ajută să te simți confortabil în propria piele, îți poate restabili încrederea în sine și poate îmbunătăți relația cu cei din jur. Există mai multe metode de a îmbunătăți un zâmbet, unele mai invazive, altele mai simple, în funcție de starea de sănătate a dinților, iar printre acestea se numără tratamentele ortodontice, procedurile de albire și montarea de fațete dentare. Iată mai jos care sunt avantajele și dezavantajele folosirii fațetelor dentare, o metodă de înfrumusețare a zâmbetului care a devenit extrem de populară în ultimii ani, mai ales sub influența vedetelor de pe covorul roșu.

Ce sunt fațetele dentare

De câțiva ani, fațetele dentare sunt considerate o alternativă practică și economică la alte proceduri de ameliorare a aspectului dinților, precum coroanele sau purtarea aparatelor ortodontice. 

Fațetele dentare sunt plăcuțe foarte subțiri, cu o grosime medie de 0,6 până la 0,7 milimetri. Realizate din ceramică, ele sunt plasate prin lipire pe partea vizibilă a dintelui, pentru a-i îmbunătăți aspectul. Procedura este una de estetică dentară și se folosește, în general, pentru dinții vizibili, deci numărul de fatete dentare utilizate depinde de fiecare pacient în parte. Unii stomatologi oferă și posibilitatea de a plasa fațete pe premolari, dar aceștia, în generali, nu sunt vizibili atunci când gura este deschisă. Fațetele dentare sunt realizate la comandă, pentru a se potrivi perfect pe dinții pacientului și pentru un aspect cât mai natural. 

Care sunt avantajele fațetelor dentare

Cu ajutorul fațetelor dentare sunt mascate foarte ușor și rapid defecte ale dinților precum o anumită nuanță deosebit de pronunțată, suprapuneri ale dinților ori forme anormale.

Fațetele dentare sunt fabricate din substanțe biocompatibile. În plus, plasarea fațetelor dentare nu necesită anestezie sau devitalizarea dinților, cum este cazul coroanelor, de exemplu. 

Un alt avantaj al folosirii fațetelor dentare este faptul că, spre deosebire de alte tratamente stomatologice, rezultatele sunt imediate, iar dinții păstrează mai mult din structura lor naturală. 

Fațetele dentare sunt durabile, pot rezista între zece și douăzeci de ani. Ele rezistă șocurilor, cariilor, căldurii, frigului, dar și alimentelor acide.

Nu în ultimul rând, fațetele dentare sunt ușor de întreținut. Tehnicile de periaj zilnic corecte și controalele regulate la clinica dentara, în scop profilactic, pentru detartrajul regulat și depistarea eventualelor probleme, sunt suficiente pentru a întreține fațetele dentare. 

Care sunt dezavantajele fațetelor dentare

Fațetele dentare prezintă numeroase avantaje atunci când îți dorești un zâmbet frumos. Însă, fațetele dentare au și câteva dezavantaje, care trebuie să fie luate în considerare atunci când te gândești să apelezi la această procedură de estetică dentară.

Astfel, fațetele dentare nu sunt recomandate dacă dinții:

  • sunt cariați
  • pacientul suferă de boala parodontală
  • pacientul suferă de bruxism (scrâșnitul dinților)
  • este prezentă o inflamație sau s-a produs un abces.

În orice situație, se recomandă în prealabil o evaluare clinică și efectuarea unei radiografii. De asemenea, dacă este cazul, medicul stomatolog va trata dinții care sunt afectați de diverse boli.

Cum se întrețin fațetele dentare

Bunele obiceiuri de igienă orală sunt indispensabile pentru ca durata de viață a fațetelor dentare să fie cât mai lungă. Medicul poate să ofere recomandări suplimentare, de exemplu, dacă este cazul să fie folosite periuțe interdentare, ața dentară sau un duș bucal. 

În primele zile după montare, este necesar ca fațetele dentare să fie curățate cu o periuță de dinți cu perii foarte moi. Ulterior, o perie cu perii moi, schimbată o dată la trei luni, este suficientă pentru o bună întreținere. De asemenea, detartrajul regulat este important pentru întreținerea fațetelor dentare. 

În general, fațetele dentare din ceramică nu sunt sensibile la coloranții alimentari și nu își schimbă culoarea în timp. Însă nu este recomandat excesul de băuturi care pot păta dinții, precum vinul roșu, cafeaua sau ceaiul. 

În concluzie, fațetele dentare sunt o metodă eficientă, rapidă și economică de a corecta culoarea și forma dinților, în anumite condiții. O bună îngrijire și controalele regulate la medicul dentist sunt suficiente pentru întreținerea lor, iar zâmbetul tău nu va avea decât de câștigat. 

Sursa foto: Freepik

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton