Vrei un nou amic din lumea celor care nu cuvântă? Iată care sunt cele mai prietenoase animale din lume!

 bogdan.galca
.

Există aproximativ două milioane de specii de animale în întreaga lume, unele dintre ele considerate sălbatice sau periculoase, altele inteligente ori leneșe. Sunt, de asemenea, mamifere incredibil de prietenoase, iar pe unele dintre acestea le poți crește în propria gospodărie. 

Desigur, cele domesticite au nevoie și de îngrijiri speciale, care presupun controale la medic, vaccinuri, „vizite la farmaciile veterinare și o alimentație corespunzătoare. De aceea, înainte de a lua hotărârea de a îți cumpăra sau de a adopta un animal de companie, este important să te gândești dacă poți să îi acorzi atenția de care are nevoie și să-l tratezi ca pe un membru al familiei.

Unele dintre aceste animale au personalități dificile, altele au nevoie de un spațiu mai mare în care să-și petreacă timpul, însă numitorul comun îl reprezintă atitudinea lor plină de afecțiune față de oameni. Iată care sunt câteva dintre cele mai prietenoase animale din lume.

1. Câinii

Fără îndoială, câinii sunt printre cele mai prietenoase și fidele animale din lume, nu degeaba se spune că sunt cei mai buni prieteni ai omului. Ce îi face speciali pe câini este capacitatea lor de a înțelege emoțiile și sentimentele celor din jur. Ce ar trebui să mai știi despre ei este că nu le place ploaia, pentru că sunetul picăturilor de ploaie le afectează urechile sensibile. De asemenea, au mai multă încredere în persoanele străine, decât alte animale. Din acest motiv, dar nu numai, n-ar trebui să întâmpini probleme în procesul de împrietenire cu un câine. Labrador Retriever, Golden Retriever și Beagles sunt câteva dintre cele mai prietenoase rase de câini.

2. Pisicile

Jucăușe, dar și leneșe, pisicile se evidențiază prin atitudinea „bossy, dar sunt și prietenoase, în același timp. Le place să petreacă timpul în preajma oamenilor, sunt relaxate și drăgălașe. Tonkinese este una dintre cele mai prietenoase rase de pisici, în timp ce Maine Coon este printre cele mai domesticite.

Despre pisici se spune că au fost domesticite în urmă cu 4.000 de ani, datorită abilităților lor de vânător. În prezent, ele sunt cunoscute în special pentru comportamentul lor iubitor și sunt considerate unele dintre cele mai agreate animale de companie.

3. Iepurii

Deși iepurii pot manifesta o atitudine răutăcioasă, ei se numără printre cele mai prietenoase animale din lume. Fac parte din categoria de mamifere care au nevoie de foarte multă atenție, dar și de un spațiu generos pentru a se juca. Unii iepuri sunt mai timizi, de aceea ei au nevoie de mai multă atenție. De asemenea, sunt animale curioase.

4. Caii

Printre cele mai prietenoase animale din lume se numără și caii. Există peste 300 de specii de cai, cu dimensiuni și abilități diferite, însă toate au în comun atitudinea prietenoasă. Într-un grup de cai, niciodată nu vor dormi toți în același timp, unul va sta mereu de veghe. Au emoții asemănătoare cu ale oamenilor, care se reflectă în expresiile lor faciale.

5. Oile

Prietenoase și deloc agresive sunt și oile, despre care se spune că sunt un companion de nădejde pentru oameni. Au fost domesticite cu decenii în urmă și sunt printre primele animale folosite în scopuri agricole. În prezent sunt identificate peste 200 de specii de oi, iar speranța lor de viață e de până 12 ani.

Pe lângă aceste animale, pe care le poți crește în propria gospodărie, mai sunt multe alte viețuitoare prietenoase cu oamenii. Delfinii, lebedele și ursul panda intră în această categorie. 

Dacă vrei un animal de companie, vezi ce nevoi are un hamster, ce trebuie să știi despre soparla gecko sau cum sa ingrijești un porcusor de Guineea!

Sursă foto:  Iryna Inshyna/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Mobile Vet

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton