Studiu eJobs România: 1 din 2 angajați se vede la un alt loc de muncă în următorul an. Domeniile în a căror revenire au cea mai mare încredere sunt IT-ul, bankingul, retailul și farma

.

***

Aproape
jumătate dintre participanții la cel mai recent studiu derulat de eJobs România
cred că în următoarele 12 luni își vor schimba locul de muncă, fie pentru că au
rămas fără job, fie pentru că actualul angajator nu le mai poate îndeplini așteptările
profesionale. Dintre aceștia, 28% vor cu orice preț să schimbe și domeniul de
activitate, în condițiile în care industriile din care fac parte în prezent au
fost afectate de criza ultimelor două luni.


Întrebați despre
cum cred că se va schimba viața lor profesională în următorul an, 10% cred că
vor fi dați afară, iar 11% cred că le va fi redus salariul sau pachetul de
beneficii extrasalariale. Optimiști, 12% cred că vor fi promovați, în timp ce 7% sunt deciși să își deschidă
propria afacere în următoarele 12 luni. 14% dintre respondenți cred, pe de altă
parte, că schimbările prin care a trecut economia în ultima perioadă nu le va
afecta cu nimic viața profesională.

Atunci când vine vorba despre revenirea economică,
românii au încredere că IT-ul va fi domeniul care va recupera cel mai rapid
pierderile acumulate. Retailul este al doilea cel mai puternic sector, din
acest punct de vedere, în opinia respondenților, urmat de banking, farma,
agricultură și transport / distribuție. De altfel, retailul și industria
farmaceutică au fost și doi dintre cei mai activi angajatori ai ultimei
perioade, căutând candidați la un nivel similar primelor două luni ale anului.
Numai pentru retail, în acest moment, sunt disponibile peste 3.000 de locuri de muncă pe eJobs.ro


‘Cu toate că au început să se vadă semnele
repornirii pieței muncii, cred că toată lumea este de acord că 2020 este un an
atipic – a început fulminant, a avut un picaj brusc în luna martie și prima
parte a lunii aprilie, iar acum a reînceput 
să recupereze din declin. Cu toate acestea, numărul oamenilor care au
rămas fără loc de muncă a explodat într-un interval foarte scurt de timp și
deja am depășit pragul de 340.000 de contracte de muncă încetate și am ajuns la
aproape 900.000 de contracte de muncă suspendate. Iar asta se simte și la noi,
numărul candidaților care apelează linia noastră telefonică de consiliere
profesională crescând de la zi la zi. Avem sute de oameni care ne sună zilnic
și ne cer ajutorul’, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

De altfel, participanții la surveyul menționat spun
că vor fi sau au fost deja nevoiți să renunțe la o parte dintre planurile
profesionale pe care le aveau pentru acest an. 27% voiau să își schimbe jobul,
dar spun că, până când lucrurile nu se vor stabiliza, nu vor avea curaj să facă
acest pas; 26% se așteptau la o promovare și la o majorare salarială, dar nu
cred că va mai fi cazul anul acesta. Intenția de a urma cursuri de reconversie
profesională, de a-și deschide un business sau de a se muta în altă țară sunt
alte planuri la care românii au renunțat, în contextul actual, sau au decis să
le amâne pentru o perioadă nedeterminată de timp.


În ceea ce privește revenirea economică și,
implicit, a pieței muncii, o treime dintre respondenți crede că acest lucru se
va întâmpla la începutul verii, iar o altă treime spune că din 2021. 14% cred
că lucrurile vor fi vizibil mai bune din toamnă, iar 9% văd o îmbunătățire a
situației spre finalul anului.

În acest moment, peste 16.000 de locuri de muncă
pentru România și străinătate sunt disponibile pe www.ejobs.ro.

Despre eJobs

Lansată în 1999, eJobs
este prima platformă de recrutare lansată în România. eJobs România aparține
companiei Ringier Romania, parte din Ringier AG, compania internațională de
media localizată în Zurich, Elveția. eJobs.ro le oferă clienților săi cea mai relevantă
bază de date de candidați, pe care o pune la dispoziție prin metode eficiente,
utilizând canale de media personale și cunoștințe avansate de Performance
Marketing și campanii de Employer Branding, precum și tactici de optimizare a
rezultatelor de recrutare. eJobs.ro are un număr de peste 4 milioane de CV-uri,
mai mult de 2 milioane de utilizatori unici lunari, 7.000 de CV-uri actualizate
zilnic și o bază de fani de peste 300.000 pe Facebook.