Supranumit și boala secolului XXI', stresul afectează deopotrivă femei și bărbați de toate vârstele, fără discriminări. Grijile privind activitatea de la locul de muncă, plata facturilor sau problemele cotidiene îți dau bătăi de cap zilnic, iar semnele lor sunt, de cele mai multe ori, vizibile. Pielea, părul sau unghiile tale îți indică destul de clar când ar trebui s-o lași mai moale și să începi să ai mai multă grijă de tine. Iată care pot fi efectele vizibile, la nivel estetic, ale stresului și cum le poți combate:
Acneea și prevenția acesteia
Stresul poate provoca o serie de probleme ale tenului, precum acneea, psoriazisul sau eczema. În ceea ce privește apariția acneei, aceasta are drept cauză eliberarea de cortizol și secretarea unei cantități mai mari de sebum în interiorul pielii. Într-o primă etapă, poți observa apariția unui număr crescut de puncte negre care, netratate la timp, pot evolua în pustule seboreice. De altfel, stresul poate provoca dezechilibre și în flora intestinală, lucru care poate duce, de asemenea, la apariția acneei.
Pentru a preveni această problemă, e important să înveți să îți gestionezi anxietățile prin exerciții de respirație, meditație și prin adoptarea unui stil de viață sănătos. Alimentația este foarte importantă, la fel și hidratarea, așa că asigură-te că bei suficientă apă. Consumă, de asemenea, cât mai multe legume, fructe și proteine de calitate și scade cât poți consumul de zahăr și carbohidrați.
Pungile de sub ochi și ținerea lor sub control
Dacă ți se întâmplă adesea ca lucrurile pe care trebuie să le faci să îți acapareze prea mult timp și să nu îți mai lase suficiente ore pentru odihnă, probabil te confrunți deja cu această problemă. Zona din jurul pleoapei inferioare se umflă atunci când nu dormi destul, iar privitul în oglindă dimineața ar putea să nu fie cel mai satisfăcător.
Pentru a ține sub control această problemă, e important să dormi cel puțin opt ore în fiecare noapte. Pentru a te asigura că vei avea parte de un somn cu adevărat odihnitor, pune dispozitivele electronice deoparte atunci când se apropie ora de culcare și uită de adormitul cu telefonul în mână: ecranul nu va face altceva decât să îți stimuleze și obosească și mai tare ochii. Bea un ceai de mușețel înainte de culcare, te va ajuta să adormi mai ușor. Dacă pungile persistă, folosește două linguri ținute câteva minute în frigider pentru a-ți masa pleoapele și pentru a reduce inflamația, stimulând drenarea fluidelor.
Pielea deshidratată și remediile pentru uscăciunea tenului
Stresul te poate face să nu bei suficientă apă. Consumul excesiv de cafea poate contribui, la rândul său, la deshidratarea pielii. Atunci când tenul tău este deshidratat, are un aspect uscat și destul de neplăcut, iar textura și elasticitatea se deteriorează.
Fă-ți un obicei din a consuma cel puțin opt pahare de apă pe zi. Există aplicații pentru telefonul mobil care îți pot aminti să faci asta, în cazul în care nu te poți autodisciplina fără ajutor. Pentru a crește nivelul de antioxidanți, consumă ceai verde și fructe de pădure și nu te da în lături nici de la legumele care conțin multă apă, așa cum sunt castraveții, tulpinile de țelină sau sfecla. Iar dacă ai nevoie de un remediu rapid, optează pentru un ser sau o cremă hidratantă cu acid hialuronic.
Ridurile fine și împiedicarea apariției acestora
Expresiile faciale specifice perioadelor stresante, așa cum sunt încruntarea sau strângerea buzelor pot duce la apariția ridurilor fine în zona frunții și în jurul gurii. Pentru că astfel de gesturi se întâmplă, de cele mai multe ori, inconștient, ai nevoie de trucuri care să te ajute să conștientizezi când le faci.
O bucățică de bandă scotch lipită între sprâncene, de exemplu, te poate ajuta să simți atunci când te încrunți și să îți controlezi mai bine expresia facială. Bineînțeles că nu o vei putea purta în timpul ședințelor sau întâlnirilor cu partenerii, dar în momentele în care ești singură în birou poate fi un prieten de nădejde. Cu timpul, vei reuși să scapi de acest obicei.
Stresul nu este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla pielii tale, dar uneori este greu de ținut sub control. Pentru a trata problema de la originile ei, încearcă să găsești un echilibru între viața profesională și cea personală, mănâncă sănătos, fă mișcare si ocupă-ți timpul liber cu lucruri care îți fac plăcere și îți ajută creierul să producă serotonină și dopamină. La urma urmei, cel mai bun remediu împotriva stresului este să îți faci timp să te simți bine și să te îngrijești.
Sursă foto: Shutterstock