Sișu: „Nu m-am străduit să fiu nici gangster, nici drogat și nici rapper”

.

Poți urmări podcastul integral pe YouTube

Tudor Sișu și Puya au atins culmile
succesului cu formația de hip-hop La Familia acum mai bine de 20 de ani.
Melodiile lor despre viața de cartier sunt și astăzi fredonate de peste o sută
de mii de fani. Cu siguranță, ai auzit de hiturile „Foame de bani’, „Vorbe’ sau
„Pune-i la Pamant’.


Lucrurile s-au schimbat după ce
rapperul Sișu a fost condamnat la închisoare aproape șase ani din cauza
drogurilor, însă după o pauză îndelungată în care fiecare și-a urmat cariera
solo, La Familia s-a reunit și a lansat albumul „Codul bunelor maniere’ în
2017.

Invitat la podcastul produs și
găzduit în exclusivitate de canalul de Youtube Happyfish „Aproximativ discuții’, cu Gojira, Tudor Sișu a povestit despre perioada în care a fondat
formația de hip-hop, alături de prietenul său.


„Știi care e
ciudățenia? Nu m-am străduit să fiu nici gangster, nici drogat și nici rapper.
Eu nu am apucat să mă frustrez. Când am început să fac muzică prima oară, nu
cunoșteam ideea de succes. Erau foarte puțini oameni care ascultau genul ăsta
de muzică. După ce am făcut trupa La familia, noi nu așteptam un succes pentru
că nu văzusem succes la nimeni. Într-un an de zile, a avut succes treaba.
Drogurile erau prezente încă dinainte să facem chestia asta’
,
a explicat artistul.


Când
vine vorba despre preferințele lui, rapperul a povestit că piesele „Tupeu de
borfaș’, „Vorbe’ și „Probleme de familie’ au fost cele care au făcut furori în
lumea muzicală.

„Noi nu gândeam în
termeni de marketing, lăsam așa cum credeam noi că trebuie să se întâmple. Țin
minte că ne-a chemat Andrei Gheorghe, era director la Pro FM, și ne-a zis că îi
place mult una dintre piesele noastre, așa că a venit în turneu cu noi. De
acolo, a venit ideea ca albumul să se numească Familiarizează-te, în 2001′
,
a afirmat Sișu la podcast.


– Articol în parteneriat cu HappyFishTV –