Când insomniile cauzate de stres nu te lasă să adormi, saltelele premium sunt aliați de nădejde. În loc să te îndopi cu medicamente și suplimente, poți găsi relaxarea supremă alegând saltelele premium.
Vrei să dormi. Dar, orice-ai face, nu poți pune geană pe geană. Să știi că insomnia e o boală în sine. Iar în cazurile mai fericite, e doar semnul că suferi de alte afecțiuni ascunse.
Stresul face ravagii în organism
Fiecare dintre noi trăiește evenimentele din viață la intensități diferite. Iar cei mai sensibili au mai mult de suferit. Căci stresul perturbă echilibrul întregului organism. Iar când suntem supuși la situații tensionate vreme îndelungată, riscăm să ne îmbolnăvim grav. Imunitatea scade. Devenim vulnerabili în fața infecțiilor. Facem alergii, avem probleme digestive. Slăbim sau ne îngrășăm prea mult. Nu ne mai putem concentra, memoria nu-și mai face treaba. Nu mai putem dormi. Prin urmare, suntem mai nervoși, depresivi și mereu obosiți.
Așa ne îmbolnăvim
Nervozitatea, depresia, oboseala cronică sunt premergătoare unor boli precum diabetul, bolile cardiovasculare, hepatice, biliare. Și se poate ajunge până la crize cardiace și atacuri cerebrale. În condiții de stres, organismul încearcă să se apere. Și trimite adrenalină către inimă. Crește numărul de leucocite, fapt ce duce inflamația arterelor. Când acestea sunt deja îngustate, se pot produce cheaguri de sânge, care pot declanșa un infarct sau un accident vascular cerebral. Statisticile realizate de Liga Română de Sănătate Mintală arată că un român din zece este afectat de stări specifice depresiei. Or, de aici pleacă toate relele.
Cât rău face insomnia
E normal ca, uneori, să nu reușim să adormim. Când, însă, insomniile se prelungesc pe perioade lungi, atunci necesită expertiza unui medic. Există insomnii temporare, cauzate de diverse evenimente, precum călătoriile, agitația sau o problemă din timpul zilei, care durează maximum o săptămână. Pe de altă parte, așa-numita insomnie cronică ridică semne de întrebare căci se extinde pe mai mult de 3 săptămâni. Și, de cele mai multe ori, este o consecință a unei afecțiuni precum artrita, cardiopatia sau cancerul. În general, tulburările de somn le sunt caracteristice femeilor. Însă fiecare persoană se poate confrunta cu ele.
Saltelele premium dau somn de calitate
Somnul de proastă calitate sau lipsa acestuia pot destabiliza organismul pe termen lung. Prin urmare, când cauzele medicale ale imposibilității de a dormi bine se elimină la medic, următorul pas este să iei în calcul saltelele premium. Și nici nu ar trebui să aștepți apariția problemelor. Saltelele premium sunt o investiție pe termen lung în propria sănătate. Decât să cheltuiești sume fabuloase pe medicamente, mai bine dormi bine. Nu-i așa?
Printre saltelele premium recomandate chiar și de somnologi se numără și cea de tip Figaro Este o saltea cu fermitate medie. Aceasta combină avantajele spumei cu memorie HD cu ale spumei gel. Asta înseamnă că saltelele premium Figaro răspândesc greutatea în mod egal și dau senzația de prospețime. Topperul încorporat te face să simți că plutești pe nori de puf. Pe lângă eleganța pe care o conferă dormitorului, te face să dormi ca un prunc legănat în brațele mamei.