Românii fac performanță la Balcaniada de dresaj din Bulgaria

.

Balcaniada de dresaj din Bulgaria de anul acesta a început cu dreptul. După mulți ani, România a avut echipă la fiecare probă din cadrul competiției.

În prima zi am fost încântați atunci când s-a intonat imnul țării noastre pentru echipa de juniori, legitimați la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, formată din Iulia Caba, Zoe Ionescu și Daria Paliciuc, aceasta realizând cel mai bun punctaj.


Rezultate deosebite au avut și copiii, Catinca Vasiliu și Ruxandra Ursache, care au obținut locul I și, respectiv, locul III la progresia preliminară. Nu în ultimul rând, echipa de seniori, reprezentată de Selina Alexandrescu (contribuție), a obținut medalia  de bronz.

Și în a doua zi de Balcaniadă am avut motive de bucurie, intonarea imnului României auzindu-se din nou.

Sportiva roș-albastră, Daria Paliciuc, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la testul individual pentru juniori. La aceeași proba, Zoe Ionescu a obținut locul IV.


A fost o zi excepțională și pentru dresajul românesc, prin obținerea medaliei de aur de către echipa de copii: Isabela Zaman, Ruxandra Ursache și Catinca Vasiliu, antrenați de Selina și Sorin Alexandrescu.

FOTO: Iulia Caba și Ruxandra Ursache