(P) Mituri și superstiții legate de înmomântare în familiile creștine

 Sava Elisabeta
.

Culese din popor, unele bazate pe fapte reale, altele nu, obiceiurile din bătrâni ce privesc înmormântările sunt numeroase. Unele chiar fără logică s-ar putea spune, sunt respectate pe deplin de creștini. În mediul urban, aceste obiceiuri au început să își mai piardă din însemnătate, oamenii încep să le ignore și să se axeze doar pe demersurile principale. Acestea se respectă cu strictețe în mediul rural, de către localnicii diferitelor sate.

Priveghiul ce ține 3 zile

Universal valabil și la sat și la oras, priveghiul se impune a fi respectat. Această perioadă de priveghi are ca scop, din vorbele vechi, posibila revenire la viață a defunctului. Acest lucru este imposibil atunci când medicii declară moartea. Cazurile de oameni în moarte clinică sunt puține la număr așa că nu prea mai este loc de vreo speranță cum că defunctul ar putea învia.

Totodată, în decursul acelor 3 zile, defunctul este vizitat de către toată familia, rudele apropiate, prieteni, vecini și așa mai departe. Acest priveghi este mai degrabă ultima întâlnire cu cel ce a însemnat ceva pentru fiecare. 

Ocuparea unui loc în cimitir cu mult timp înainte

Multe persoane fac asta, își sigură un loc în cimitir fără să știe data morții. Pare sumbru să se aleagă locul de veci dinainte. Totodată este o tradiție ca membrii unei familii să aibă locurile de veci cât mai apropiate sau chiar unul lângă celălalt. 

Atunci când are loc evenimentul trist, tot ce rămâne de făcut este ca familia să vorbească cu groparii pentru a pregăti locul. Într-un fel, acest lucru pe cât este de sumbru, pe atât este și de eficient. Reprezintă o grijă în minus la aflarea veștii tragice.

Lucrurile defunctului trebuie date de pomană

Un alt obicei creștin este acela de a da lucrurile defunctului de pomană oamenilor sărmani, de obicei. Totodată, în ziua înmormântării se dau de pomană diferite lucruri, în funcție de regiune obiceiurile diferă. De exemplu, celor din familie, li se dau de pomană covoare, prosoape, pături și obiecte de folosință casnică. Toți cei care au fost să își ia rămas bun de la defunct primesc de asemenea, pomeni cu colivă, colac, prosop și lumănare în ziua înmormâtării.

După terminarea tuturor demersurilor ce privesc înmormântarea, familia donează obiectele pe care le-a folosit defunctul celor ce au cu singuranță nevoie de ele. Este un obicei ce se pastrează cu strictețe chiar și în zilele noastre.

Pomenirea celui decedat la intervale diferite de timp

Dupa tradiția creștină, prima pomenire se face la 3 zile după înmormântare. Apoi urmează aceea de la 9 zile, 40 de zile, la 3, 6 și 9 luni, la un an și aceea după 7 ani. Pomenirea se face fie cu parastas și Liturghie, fie aducându-se doar colivă, colac și vin la mormânt unde preotul va ține o slujbă. Uneori aceasta este însoțită de mese sau pomeni ce se împart oamenilor prezenți. 

Fiecare pomenire are o însemnătate aparte, cu rădăcini adânci în religia creștină. Oamenii le respectă cu strictețe. Pentru ei înseamnă și un moment de reculegere colectivă.

Pusul banilor pe pieptul defunctului la priveghi

Alt obicei este acela ca oamenii să pună bani pe pieptul defunctului după ce sărută icoana. Este un gest de apreciat deoarece vine ca un ajutor financiar pentru familia îndoliată. Se spune că acei bani nu trebuie numărați și nici folosiți pentru alte nevoi decât cele ce țin de înmormântare.

Totodată, aceștia se strâng doar înainte ca defunctul să fie pus la locul de veci. Pe lângă bani, persoanele ce vin să își ia rămas bun, aduc flori și candele. 

Tămâierea mormântului timp de 3 nopți de la înmormântare

Respectat preponderent în mediul rural, acest obicei pare să nu se oprească vreodată. Familia merge în fiecare seară, timp de 3 zile, la mormânt și îl înconjoară cu tămâie arsă. Se spune că acest ritual alungă spiritele rele ce vor să bântuie defunctul.

Trebuie menționat că până la realizarea acestor obiceiuri, trebuie ca familia să se axeze pe toate cele ce țin de înmormântarea propriu zisă. Adysim ofera servicii funerare non-stop familiilor îndoliate din București și Ilfov. Mai pe scurt, poate scăpa familia de încă o povară în plus în acel moment greu.

Pentru un plus de detalii privind obiceiurile creștine se poate accesa blog-ul Adysim. Din cadrul site-ului se pot prelua informații ce privesc serviciile pe care aceștia le pot oferi. 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton