(P) Top 5 motive pentru a căuta oferte vacante în Grecia

 advertising.ringier
.

Fiecare dintre noi accesăm site-urile agențiilor de turism, pentru a vedea ce oferte vacante au în acest an, dat fiind faptul că simțim nevoia ca după o perioadă în care am muncit foarte mult, să avem parte de câteva zile de relaxare.

Eurotrip este o agenție de turism care vine în întâmpinarea celor interesați de un sejur la mare, cu diferite oferte de vacanțe atât pe litoralul românesc, cât și pe litoral extern. Foarte mulți dintre cei care își doresc o vacanță în străinătate, optează pentru un sejur de 7 nopți în Grecia. 

În continuare vă prezentăm cele mai importante 5 motive datorită cărora, mulți români aleg să își petreacă în această țară concediile.

1. Prețuri super atractive

În comparație cu un sejur la Mamaia de exemplu, un sejur de 7 nopți în Grecia se poate dovedi a fi mai puțin costisitor, iar pentru cei care își doresc o vacanță nu foarte costisitoare, diferite stațiuni din Grecia pot reprezenta cea mai bună alegere.

Vestea bună este că, în ciuda prețurilor super atractive, toate condițiile întâlnite în Grecia, începând de la cazare și până la tavernele unde turiștii iau masa, totul este la superlativ. Deci, un sejur în aceasta țară cu siguranță își merită banii. În plus, prețurile suvenirurilor cumpărate la întoarcerea din vacanță sunt foarte atractive în Grecia.

2. Mai multe opțiuni

Știm cu toții că Grecia are o mulțime de Insule (Creta, Evia, Santorini, Halkidiki, etc.). Ei bine, fiecare dintre aceste insule are mai multe stațiuni, astfel că există foarte multe opțiuni, iar în funcție de buget, fiecare poate alege destinația de vacanță ideală.

3. Distanța față de România

Mulți români aleg să plece în vacanțe cu mașinile personale, pentru a putea transporta mai multe bagaje, mai ales atunci când pleacă alături de familie. În aceste condiții, este important să ajungă cât mai repede la destinație, iar în Grecia se poate ajunge în 10-12 ore din România. Distanța este de 1000 și câteva sute de kilometri, în funcție de destinația aleasă.

4. Nu este nevoie de pașaport

Mulți romani aleg să își petreacă vacanțele în Grecia pentru că nu au pașaport, iar astfel decât să mai piardă timp pentru a-și face pașaportul, preferă o vacanță în Grecia. În Antalya de exemplu, este nevoie de pașaport.

5. Posibilitatea de a vizita o țară străină

Nu toți românii au avut posibilitatea de a ieși din țară până la momentul actual, motiv pentru care o vacanță în Grecia poate însemna prima experiență în afara României.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton