Alegerea ochelarilor de soare perfecți este de cele mai multe ori o misiune dificilă. Oricine își caută ochelari de soare știe că aceștia trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a putea fi purtați.
Principala condiție a unei perechi de ochelari este designul care trebuie să fie modern, dar în același timp și potrivit formei feței și stilului personal. O altă condiție importantă este ca ochelarii de soare să ofere gradul de protecție recomandat împotriva razelor UV. Calitatea în sine a lentilei este de asemenea importantă, așadar va trebui să o verifici cu atenție înainte de a achiziționa ochelarii de soare care îți plac.
Modele de ochelari la modă în 2021
Anul acesta nu doar vom asista la o reîntoarcere a modei, cel puțin în ceea ce privește anumite forme, dar vom avea ocazia să găsim chiar o reinterpretare a unor modele deja populare. Desingul futurist vine de această dată în toate formele – unele rame au modele atipice pe brațele exterioare, alte modele au tot felul de decupaje îndrăznețe. Se poartă în acest an, modelele de ochelari cu porțiuni din metal greu, auriul este nuanța metalică predominantă, în mod special, așadar va mai trebui să asortezi un accesoriu la toate bijuteriile din aur pe care le colecționezi.
Și cu toate că se poartă liniil de design îndrăznețe, accentul pică și în această direcție pe simplitate, pe modele minimaliste, în timp ce ochelarii mari, robuști, supradimensionați care acopereau o mare parte din față, având și alte elemente decorative, nu mai sunt la modă.
Ce forme de ochelari de soare să alegi
Dacă îți dorești niște ochelari de soare cu structură și forma feței îți permite să porți un asemenea model, alege o formă pătrată sau dreptunghiulară, iar dacă vrei ochelari de soare cat eye, inspiră-te din moda anilor 70 și alege un model supradimensionat.
Atunci când dorești să ieși din mulțime sau să îți completezi look-ul cu ochelari de soare speciali, alege un model avangardist. Descoperă câteva modele simple de ochelari de soare care se poartă în această vară și care în mod sigur te vor cuceri de la prima vedere și mai ales, de la prima purtate.
Alege modele de ochelari de soare cu auriu
Ochelarii de soare care au accente metalice aurii sunt în top vara aceasta. Ochelarii de soare aurii vor adăuga de fiecare dată o notă de elegantă ținutei, tocmai pentru că acest metal prețios este adeseori asociat cu luxul și rafinamentul. Chiar și atunci când ochelarii de soare pe care ai pus ochii au rame subțiri, auriul de pe marginea lentilelor și brațelor se va remarca de la prima vedere.
Ochelari de soare pătrați sau dreptunghiulari
Dacă formă feței îți permite să porți ochelari de soare super structurați, cu forme geometrice, pătrate, hexagonale sau dreptunghiulare, cu unghiuri bine definite, atunci mizează cu toată încrederea pe acest model pentru că este unul dintre cele mai căutate în acest sezon. Dintre toate modele de ochelari de soare care se poartă în vara 2021, cei care au o formă geometrică bine definită sunt cei mai căutați. Ochelarii de soare colecție eyerim, pot fi soluții de efect, permițând crearea unui look impecabil.
Ochelarii de soare perfect rotunzi
Ochelarii de soare perfect rotunzi au fost în urmă cu mult timp în tendințe, dar vara aceasta cunosc o revenire spectaculoasă. Cu anumite reinterpretări pe alocuri, marile branduri de ochelari de soare reunesc în colecțiile lor multe modele de ochelari de soare perfect rotunzi. Dacă te numeri printre cei care adoră un astfel de model, ține cont de forma feței și poartă ceea ce îți place.
Ochelari de soare cat eye supradimensionați
Atunci când porți o pereche de ochelari de soare cat eye nu ai cum să treci neobservată, pentru că aceștia îți dau imediat aerul unei dive în toată splendoarea. Inspirați din modelele retro ale anilor 70, ochelarii de soare ochi de pisică revin la modă și cuceresc inimile iubitoarelor de modă. Doar că faimoșii ochelari de soare cat eye cunosc și ei o reinterpretare, fiind la modă acum acele modele supradimensionate care acoperă mare parte a feței. Aceștia reprezintă totodată și excepția, fiind singurul model de ochelari de soare supradimensionați care se poartă anul acesta.
Ochelarii de soare cu rame futuriste
În acest sezon, marile branduri se întrec în modele inedite de rame de ochelari de soare. Ochelarii de soare sunt anul acesta mai puțin despre lentilă și mai mult despre silueta în întregime, sunt inediți și atrag imediat privirile celor din jur, sunt perfecți pentru a da o tentă excentrică întregului look.