(P) De ce să petreci vacanța pe insula Ischia în 2020?

.

Unul dintre cele mai liniștite și pitorești locuri din Italia, Ischia este o bijuterie aproape necunoscută de către turiștii români, dar care se laudă în toată lumea cu ale sale parcuri termale, plaje spectaculoase de la Marea Tireniană și atmosfera de la dolce vita

Cea mai nouă destinație a anului 2020, Ischia a devenit acum tot mai accesibilă turiștilor români grație Ofertelor Early Booking proaspăt lansate de AeroVacanțe. Pachetele complete pregătite de turoperator au prețuri începând de la 219 euro/persoană și includ: 7 nopți de cazare cu mese conform programului ales, transport avion București-Napoli-București, transfer aeroport-hotel-aeroport, inclusiv feribot din portul Napoli, taxe aeroport și asistență turistică!


Grădini Termale și plaje de top

Ischia este un paradis cu iz tropical având cu o poziție excelentă în capătul de nord al Golfului Napoli, fiind cea mai mare insulă vulcanică din Marea Tireniană. Dominată de Muntele Epomeo și binecuvântată cu o climă blândă tot timpul anului, luxurianta insulă este bogată în culturi de viță de vie, măslini și portocali, deține sute de izvoare termale și zeci de plaje compuse din nisip fin, auriu sau negru. 

Ischia este locul ideal perfect pentru o vacanță wellness, fie că alegi să te bucuri de împachetările cu nămol și alge, că preferi băile lungi în izvoarele bogate în minerale sau masajele cu pietre vulcanice, aici răsfățul pentru trup și minte este asigurat. Sunt zeci de Grădini Termale în care poți evada într-o vacanță în Ischia: Afrodita și Apollo din pitorescul Sant` Angelo, Negombo aflat în Lacco Ameno sau Poseidon din cosmopolita stațiune Forio. 


Fie că sunt sălbatice, stâncoase sau nisipoase plajele din Ischia sunt adevăratele bijuterii ale insulei. Chiar dacă are o suprafață destul de mică de numai 47 kmp, coasta sa generoasă este presărată cu zeci de fâșii de nisip care nu se aglomerează nici măcar în plin sezon estival. Printre plajele de top din Ischia se numără Citara Beach aflată în Forio – compusă din nisip fin și auriu, Maronti Beach – ce se remarcă prin nisipul închis la culoare și apele precum safirul, Le Fumarole Beach – înconjurată de izvoare termale sau Litoranea Beach – o fâșie de prundiș aurie aflată în Lacco Ameno. 


Vin și peisaje memorabile

Cunoscută în toată Europa datorită vinului produs aici, Ischia este locul perfect unde te poți bucura de un tur al podgoriilor și cramelor medievale. Romani obișnuiau să numească insula „Enaria’ însemnând „Tărâm al vinului’, strugurii produși aici având o dulceață aparte datorită solului vulcanic. Cele mai multe dintre podgoriile din Ischia se întind pe pantele Muntelui Epomeo, iar din strugurii albi sunt produse soiurile nobile de vin Biancolella și Forastera, în timp ce strugurii roșii sunt folosiți pentru aromatele și puternicele vinuri Guarnaccia și Piedirosso


Ischia a fost din cele mai vechi timpuri o sursă permanentă de inspirație pentru numeroși artiști cunoscuți în toată lumea. Celebrul scriitor francez Alphonse De Lamartine a redactat aici romanul „Graziella’, dramaturgul Henrik Ibsen a lucrat în Ischia la celebra sa piesă „Peer Gyn’, în timp ce compozitorul britanic, ajuns pe insulă în căutare de relaxare și pentru că s-a îndrăgostit pe viață de acest loc, alături de soția sa a pus bazele luxuriantei Grădini La Mortella, o oază de exotism pe care nu o poți rata odată ajuns în Ischia.  

de Mădălina Isar

Sursa foto: pixabay.com