Vara este sezonul renovărilor. Din păcate, o renovare, fie ea cât de mică, vine cu un stres enorm. Iar principalele motive sunt cheltuielile foarte mari și lipsa meșterilor. Poți, însă, să eviți unele neplăceri, dacă te pregătești din timp. Desigur, pe lângă meditație și pregătirea morală pentru deranj, latura practică trebuie luată în serios. Iar dacă o faci din timp, cu siguranță vei avea fonduri dar și câteva zile la dispoziție în care să îți iei o vacanță. Iată cum să te pregătești pentru renovarea locuinței.
Depozitează tot ce poți
Încearcă să eliberezi cât mai mult spațiu și să depozitezi cât mai multe lucruri. Toate obiectele mici din casă, cum ar fi micile decorațiuni, ar trebui să le pui în cutii. Tablouri, poze și alte accesorii de perete trebuie și ele depozitate într-un loc sigur. Iar toate obiectele care se pot sparge, precum veselă și vaze, au nevoie de un spațiu sigur. Cu această ocazie poți să te desparți și de toate obiectele de care nu mai ai nevoie sau nu se vor asorta cu noul decor. În definitiv, trebuie să faci loc pentru noi accesorii care să te bucure.
Pregătește-te pentru deranj
În funcție de mărimea lucrării, trebuie să iei precauțiile necesare pentru a proteja mobila și restul obiectelor din casă pe care nu ai avut unde să le depozitezi. Asta înseamnă să le acoperi. Este indicat să folosești folie de plastic pe care să o ancorezi foarte bine, pentru a nu pătrunde praful. În cazul în care renovezi o singură cameră, poți să iei o măsură de siguranță în plus, acoperind intrarea cu folii de plastic, prin care se poate trece. Astfel, praful nu se va răspândi mai mult decât este necesar. Chiar și podele pot fi acoperite cu plastic, dacă nu le schimbi.
Renovările înseamnă foarte mult praf. Iar pe lângă protecția obligatorie, mai ai nevoie și de instrumente de curățenie performante. Un mop, mătură, făraș, cârpe de praf și soluții de curățare performante te vor ajuta foarte mult. Însă, trebuie să fii pregătit să le arunci după renovare, deoarece cel mai probabil nu le vei putea curăța suficient de bine pentru a le folosi ulterior.
Pregătește-te financiar
Efortul bugetar pentru o familie în cazul renovărilor este foarte mare. Din acest motiv, este important să te pregătești din timp. Pe de o parte, trebuie să economisești banii pentru lucrare. Și de cealaltă parte, poți face economii cumpărând din timp materialele de construcție. Însă, înainte de a cumpăra orice, trebuie să vorbești cu meseriași în construcții, pentru a vedea dacă schimbările pe care vrei să le faci sunt fezabile. De asemenea, aceștia pot estima cubajul de material care urmează a fi folosit, precum și alte elemente pe care trebuie să le cumperi.
Folosește o platformă de intermediere
Pentru a reduce din costuri poți să apelezi la meseriași independenți, care de obicei cer mai puțin pe o lucrare decât firmele specializate. Pe Wilio, spre exemplu, poți găsi meșterii de care ai nevoie care sunt verificați, dar și poze cu lucrările finalizate. Astfel, vei ști din timp la ce să te aștepți. Iar dacă solicitarea pentru un meșter se face online, atunci este mai simplu pentru tine. Nu mai trebuie să cauți telefoane, să te rogi de oameni să te pună în contact cu un meseriaș bun și nici să te târguiești. De asemenea, folosind o platformă care intermediază serviciile prestate de experți în orice domeniu, poți să primești mai multe oferte cu prețuri diferite. Prin urmare, ai la dispoziție mai multe opțiuni de preț, ceea te va ajuta să economisești bani.
Nu uita să comunici
Comunicarea este foarte importantă atunci când vorbim de renovări. Spune-i meșterului din timp ce îți place și ce nu. De asemenea, dacă ai întrebări nu ar trebui nu-ți fie rușine să le pui. Toate neclaritățile trebuie rezolvate de la începutul lucrării. Uneori detaliile care se uită a fi comunicate fac diferența dintre o lucrare excelentă și una bună.
Chiar dacă renovările sunt stresante și obositoare, dacă îți menții gândirea pozitivă, cu siguranță le vei duce la bun sfârșit. De asemenea, pregătindu-te din timp cu programări la meseriași, cu materiale dar și financiar, pentru micile cheltuieli, îți va fi mai ușor să depășești momentul. Desigur, nu uita să îți pregătești și lucrurile pentru renovări, punându-le deoparte sau acoperindu-le. Astfel, curățenia de după va fi mai simplă și mai ușoară.