(P) Ce preparate sănătoase poți include în meniul tău de post?

.

De-a lungul anului, perioadele de post acționează asupra trupului și sufletului ca niște veritabile ceremonialuri de primenire și de purificare. Pe lângă simbolistica religioasă și puternica dimensiune spirituală, postul este și un mod ideal de detoxifiere, prin care putem preveni diferite boli. Nu uita că, de ani de zile, postul nu mai înseamnă doar fasole, varză și cartofi. Acum, ai la dispoziție o serie de preparate sănătoase pe care le poți include în meniul tău de post, ca să te bucuri pe deplin de beneficiile acestui mod de hrănire. Un astfel de regim te ajută să îți prelungești viața, să îți consolidezi sistemul imunitar și chiar să scapi de câteva kilograme în plus.

Preparate cu vitamine și calciu


Eliminarea produselor de origine animală din meniul zilnic nu înseamnă renunțarea la obiceiurile tale de consum. Iată câteva sugestii de preparate prin care să-ți asiguri aportul de vitamine și calciu.

Mic-dejun cu lapte vegetal

Dacă ești genul de persoană care acordă importanță micului dejun, înlocuiește laptele integral pe care-l foloseai cu lapte de migdale, de cocos sau de soia. Ai un dublu avantaj: laptele vegetal are mai puține calorii decât cel de vacă și, totodată, este o sursă importantă de vitamine A, D și E, și de calciu.


Gustări sănătoase și aromate

De-a lungul zilei, alege gustări formate din sucuri de orez, ovăz, tofu organic, leguminoase și fructe uscate: stafide, smochine, prune sau caise.  Acestea sunt surse vegetale de calciu și te ajută să-ți menții starea generală de sănătate. Înainte de prânz, încearcă și o gustare de fructe de sezon și citrice, mai ales portocale și grapefruit, dar și kiwi, pentru că au un conținut mare de vitamina C.

Preparate cu fibre și proteine vegetale

Renunțarea la carne, brânză și ouă nu trebuie să ducă la un deficit de proteine și fibre. De aceea, este bine să mănânci preparate realizate din ingrediente bogate în fibre și proteine vegetale.


Mâncăruri de hribi, ciuperci și soia

Alege hribi și ciuperci, pentru că reprezintă surse importante de proteine ​​vegetale. Cu siguranță, știi că preparatele pe bază ciuperci sunt delicioase și, dacă le mai adaugi și mărar, pătrunjel sau alte verdețuri care-ți plac, sigur vei savura un prânz delicios și sățios.


Reține că ciupercile sunt hipocalorice, în plus, conțin nutrienți complecși și vitamina D, așa că nu ezita să le incluzi în meniul tău de post. Combină-le cu diferite tipuri de legume și rădăcinoase și savurează preparate gustoase precum ghiveciul mânăstiresc, mix grill vegetal sau ardei umpluți cu ciuperci.

Supe creme de leguminoase

Este important să mănânci preparate gătite, pe care să le consumi calde, la prânz sau la cină. De aceea, prepară acasă sau comandă online supe de năut, linte sau mazăre, pentru că sunt bogate în fibre și conțin și carbohidrații care nu trebuie să-ți lipsească din alimentația zilnică. Dacă nu ai timp să-ți prepari creme fine și savuroase, cum este supa cremă de praz, încearcă livrarea de mâncare acasă în Craiova, București și alte orașe din țară și bucură-te de aromele inconfundabile ale acestei delicatese culinare de post.


Preparate cu acizi grași Omega 3

În orice anotimp ții post, trebuie să acorzi atenție deosebită preparatelor care conțin acizi grași Omega 3, ca să elimini oboseala cauzată de lipsa proteinelor animale, să previi anemia și să stimulezi sistemul imunitar.

Gustări cu nuci și semințe

Pregătește gustări de post în care să incluzi nuci, semințe de dovleac, in, cânepă sau chia. Sunt gustoase și îți asigură starea de sațietate între mese.

Conopidă, broccoli și varză de Bruxelles


Să nu pornești de la ideea că aceste ingrediente nu sunt gustoase sau că se prepară greu. Mănâncă broccoli la abur, conopidă la cuptor sau varză de Bruxelles în diverse sufleuri și vei avea surpriza să-ți placă, ba, chiar să devină preferatele tale în perioadele de post.

Când te hotărăști să ții post, aprovizionează-te cu ingrediente necesare pentru preparate sănătoase pe care să le incluzi în meniul tău și încearcă, pe lângă primenirea trupului, să aspiri și la cea spirituală.