(P) Ce faceți de 1 Iunie? Inspiră-te de aici!

.

Ziua de 1 Iunie este așteptată  cu nerăbdare, atât de cei mici, cât și de cei mari, fiind o zi liberă națională și o ocazie perfectă de a petrece timp alături de familie. Desigur, micile vedete ale zilei sunt copiii, așa că planificarea minuțioasă a acestei sărbători trebuie să înceapă cu preferințele lor.

Totuși, dacă copilul tău nu are o dorință specială pentru ziua de 1 Iunie sau își dorește să pornească într-o călătorie spațială cu unicorni, atunci îți revine ție sarcina de a găsi activitățile potrivite pentru familia ta. Evident, acestea trebuie să fie ușor de realizat și pe placul tuturor.


De aceea, noi ți-am pregătit câteva activități care să te inspire anul acesta de Ziua Copilului!

Picnic în familie

Tuturor ne prinde bine o ieșire în aer liber după perioadele prelungite de stat în casă. Picnicul este o metodă plăcută de a petrece timp împreună afară și poate chiar de a juca badminton, tenis de picior, volei sau cu frisbee-ul. Puteți să faceți o excursie la munte, să mergeți la cea mai apropiată pădure sau chiar în parc. Veți avea nevoie doar de o pătură și un coș de bunătăți și puteți lua cu voi o minge sau un pachet de cărți. Distracția va fi și ea prezentă! 


Atelier de creație acasă 

Când ai avut timp ultima dată să îl ajuți pe cel mic să confecționeze ceva? Acum puteți alege împreună un proiect care să îl pasioneze: poate fi ceva mic precum realizarea unui suport de creioane dintr-o cutie de alune sau o jucărie tip modelino dintr-un balon umplut cu făină sau poate lucruri mai avansate. De exemplu, ați putea să creați împreună o căsuță pentru păsărele din lemn. Imaginația și dorința de a petrece timp împreună sunt ingredientele cheie în orice v-ați propune. Pentru mai multă inspirație și un buget la îndemâna oricui, poți să consulți un catalog online Jumbo, unde vei găsi materiale de creație la prețuri avantajoase.

Gătiți împreună

Da, probabil nu sună ca fiind cea mai bună idee: ar putea dura mult și s-ar putea face ceva haos. Însă dacă copilul tău își dorește să se implice în bucătărie, ajutorul pe care ți-l oferă îi creează o mare satisfacție. Poate este un preparat anume pe care și-ar dori să îl faci, cum ar fi o prăjitură. Din prăjitură se poate transforma într-o mare aventură. În fond, ai nevoie de un degustător oficial, nu-i așa? Iată o rețetă pentru un desert potrivit pentru orice vârstă, cu zero zahăr și maxim de distracție în preparare.


Maraton de filme

Dacă ai de-a face cu un mic cinefil, poți organiza o zi dedicată animațiilor sale preferate, dar nu oricum: faceți împreună o cetate în sufragerie folosind două scaune cu spătar și un cearșaf, iar pe jos întinde pături și perne din belșug. Dacă aveți curte, cu siguranță amenajarea unui cinema personalizat în grădină va face din maratonul tău de filme un real succes. Alege un interval orar înainte de cină și nu uita să iei pauze de mișcare. Va fi pentru pici o experiență pe care nu o va uita și care este o încheiere perfectă pentru o zi minunată alături de cei dragi.


Plimbare cu bicicleta

De 1 Iunie puteți face o plimbare în familie, însă nu una obișnuită. Fiecare membru al familiei trebuie să fie pe roți, fie că înseamnă bicicletă, role sau, la nevoie, chiar trotinetă electrică. O plimbare cu bicicleta în aer liber este benefică pentru întreaga familie și fiecare are ocazia să facă mișcare. E rost de întreceri!

Dacă sunteți cu toții acasă, iar puștiul sau puștii tăi vor să petreacă timp de calitate alături de prietenii lor, poate că nu e o idee rea să dai o petrecere pentru copii. Găsești aici tot ce trebuie să știi pentru o petrecere reușită.


În concluzie, Ziua Copilului este ocazia perfectă pentru a întări relații de familie și pentru a te bucura de copiii tăi cât încă nu au devenit adulți. Sperăm ca te-am ajutat să îți găsești inspirația pentru ca tu și ai tăi să aveți o zi de 1 Iunie minunată!